Al 13-lea salariu întârzie mai mult la sate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă primarul Dumitru Nicolae le-a promis profesorilor care predau la şcolile din Galaţi (şi tuturor celorlalţi bugetari din municipiu) că vor primi al 13-lea salariu luni, 23 februarie, cadrele didactice din celelalte localităţi sunt la cheremul votării bugetului. Primarul Nicolae a anunţat încă de săptămâna trecută data sigură la care Primăria va face plata acestei prime anuale. Totuşi, la momentul respectiv nu precizat pe ce fonduri se bazează, devreme de bugetul de stat era şi este încă în aer.

În schimb, profesorii care predau la şcolile de la sate, dar şi angajaţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi şi ai unităţilor conexe (Casa Corpului Didactic, cluburile sportive, palatele copiilor) nu au nici măcar promisiunea că vor încasa prima la o anumită dată.

Contabilul-şef al ISJ Galaţi, Gheorghe Dumitru, ne-a spus că aceştia nu îşi vor primi al 13-lea salariu înainte de votarea bugetului pe 2009. „Probabil că cine a promis că va acorda prima la o anumită dată s-a bazat pe alte fonduri”, a precizat contabilul-şef.

Prima nu vine nici săptămâna viitoare

Previziunea cea mai optimistă este că Parlamentul va aproba joi bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale. Chiar şi aşa, după cum ne-a spus contabilul-şef al ISJ Galaţi, nu e nicio şansă ca angajaţii ale căror lefuri ţin direct de Ministerul Educaţiei să încaseze al 13-lea salariu săptămâna viitoare.

„Odată aprobat bugetul de stat, consiliile locale vor încerca, probabil, să urgenteze şi acordarea acestei prime, înainte de votarea bugetului local, dar tot sunt anumite etape de parcurs. Nu pot să înaintez o dată la care se va întâmpla acest lucru. Sigur este că profesorii de la sate nu vor încasa prima anuală săptămâna viitoare”, a mai spus Gheorghe Dumitru.

De altfel, unii profesori de la sate aşteaptă cu înfrigurare votarea bugetului de stat şi apoi a celui local şi pentru că primăriile trebuie să le deconteze cuantumul navetei, restant de două luni.

Citit 1204 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.