Terapeuţi francezi şi elveţieni - Clovni cu "Inimă de copil"

Terapeuţi francezi şi elveţieni - Clovni cu "Inimă de copil"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cât de dificil poate fi să înveseleşti un copil aflat în scaun rulant sau un tânăr cu dizabilităţi mentale severe?


Nu mai puţin de 300 de copii şi tineri din Galaţi, Lieşti, Cudalbi, Pechea, Frumuşiţa şi Tecuci, aflaţi în grija Fundaţiei "Inimă de Copil" din Galaţi, au avut parte, săptămâna trecută, de o experienţă unică! Întâlnirea cu cinci clovni terapeuţi - patru elveţieni şi un francez - cu sufletul mare şi inima deschisă. Este vorba despre Sebastien Charle Fournil - vechi prieten al „Inimii de Copil” şi de Sebastien, Anouk, Anne şi Laurette, educatori, terapeuţi, asistenţi medicali care lucrează în domeniul serviciilor sociale din Elvetia şi care, în plus, au specializare de clovni terapeuţi. Îmbrăcaţi în hainele lor haioase, cu feţele pictate nostim şi regulamentarele nasuri roşii, terapeuţii folosesc o tehnică aparte, bazată pe dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi vindecarea suferinţelor emoţionale. Şi dacă nu e prea uşor să facă să râdă cu toată inima un copil care are parte doar de sărăcie, frig şi foame acasă, imaginaţi-vă cât de dificil poate fi să înveseleşti un copil aflat în scaun rulant sau un tânăr cu dizabilităţi mentale severe. Ei bine, clovnii terapeuţi au reuşit de minune, inclusiv cu elevii de la şcolile speciale „P.P. Neveanu” şi „Emil Gârleanu”. Misterul? Cu toţii vorbeau o limbă comună, a inimilor deschise, a emoţiilor, a expresivităţii mimicii, cântecului şi dansului.

„Pentru cei cinci clovni terapeuţi a fost o bucurie să petreacă o săptămână în mijlocul copiilor din Galaţi şi să îi înveţe să relaţioneze spontan, să-şi lase la o parte temerile şi reţinerile. Ne-au mărturisit că nu doar au dăruit momente de încântare copiilor, ci au şi primit foarte mult! O privire, un zâmbet sau o îmbrăţişare a copiilor au reprezentat mai mult decât toate cuvintele de mulţumire pe care le-am fi putut spune. Ne-au promis că vor reveni şi în anii următori, nu neapărat pentru că ar fi fost impresionaţi de frumuseţea şi curăţenia oraşelor ori de drumurile noastre, ci pentru că au fost impresionaţi de căldura cu care i-au primit copiii, dar şi de situaţia lor, şi de eforturile fundaţiei de a susţine copii şi familii în dificultate”, ne-a declarat, din partea inimoşilor fundaţiei, Diana Leliţu.

 

Citit 1291 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Noiembrie 2012 17:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.