Campanie VL - Meserii uitate: Petru Mazilu, omul care se hrăneşte cu sunete

Campanie VL - Meserii uitate: Petru Mazilu, omul care se hrăneşte cu sunete
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Acordorii de pian trebuie să fie buni muzicieni, să fie pasionaţi de mecanică şi să fie inventivi


Muzicienii buni sunt puţini, dar şi mai puţini sunt cei care le oferă muzicienilor instrumente perfecte, care să nu falseze. Cel puţin la Galaţi. Muzician el însuşi, Petru Mazilu s-a apropiat de reparaţii şi de acordat instrumente muzicale pentru că avea o oarecare înclinaţie către mecanică. Plus o ureche muzicală perfectă.

A cântat tot felul de muzică

Petru Mazilu are o istorie personală plină de evenimente. A locuit în nenumărate oraşe din ţară, a umblat cu lunile prin turnee şi, în cele din urmă, a prins rădăcini la Galaţi. "Eu sunt de prin partea Huşiului, dar am făcut şcoală şi la Iaşi, şi la Braşov, iar apoi am lucrat la Piatra Neamţ, la Deva şi, în cele din urmă, prin 1969 am ajuns la Galaţi, la Teatrul Muzical. Eu sunt trompetist şi am cântat şi în orchestre filarmonice, şi în fanfare lăutăreşti, şi în formaţii de jazz. Iubesc orice fel de muzică, nu am pretenţii", spune muzicianul. Cel care i-a deschis calea către secretele instrumentelor muzicale a fost un neamţ din Braşov, în atelierul căruia a lucrat în tinereţe, timp de doi ani. Acolo a descoperit măruntaiele pianelor, acolo a învăţat cum se repară instrumente şi câtă muncă se află în spatele unui sunet perfect.

Un pian se acordă în mai multe zile

Despre meseria pe care o practică acum vorbeşte cu foarte multă pasiune. E în stare să vorbească zile întregi despre piane, despre istoria acestui instrument complex, despre note, intervale, game şi alte câte şi mai câte. "Un pian are 1.198 de piese şi fiecare are rolul ei. Acordatul unui pian durează, nu e un lucru uşor, e o muncă plină de migală, care ia mult timp. Până de curând, mie îmi lua acordatul cam trei zile. Nu trei zile întregi, ci câteva ore în fiecare zi pentru că mai trebuie lăsat, mai trebuie să îmi odihnesc şi eu auzul. Acum, cu ajutorul unor instrumente electronice, pot să acordez un pian şi în două, trei ore. După ce folosesc aceste instrumente care îmi indică exact nota, tot e nevoie de mici reglaje de fineţe, care nu se pot realiza decât cu o ureche muzicală perfectă. În meseria asta nu există loc de «las' că merge şi-aşa». Nu. Aici totul trebuie să fie perfect, altfel nu funcţionează. La un pian nou, finisajele de acordaj pot dura şi o săptămână, însă rămâne acordat chiar şi zece ani dacă e păstrat cu grijă. Un pian vechi, însă, se poate dezacorda şi la câteva zile. Cu pianul nu e la fel ca la vioară, să fie mai bun cu cât trece timpul. Dimpotrivă. Piesele se uzează, corzile se oxidează, până şi praful poate provoca probleme. Ca la orice lucru care are componente mecanice", spune Petru Mazilu. Interlocutorul insistă asupra faptului că, mai ales în cazul copiilor care învaţă să cânte, acordajul instrumentului este esenţial. "Dacă un copil învaţă pe un pian dezacordat i se strică urechea muzicală. Şi dacă i-ai făcut asta l-ai nenorocit ca muzician", menţionează Petru Mazilu.

"Este o meserie de fineţe"

Despre faptul că a rămas cam singurul practicant al meseriei în zona de sud-est a ţării vorbeşte cu tristeţe. "E o meserie pe cale de dispariţie. E şi greu, trebuie să fii muzician şi trebuie să fii inventiv. Este o meserie de fineţe. Şi presupune deplasare la om acasă cu o valiză de scule şi o tolbă de piese. Tarifele nu pot fi prea mari pentru că altfel nu aş mai avea comenzi. Am găsit, însă, aici, la Centrul Cultural «Dunărea de Jos» nişte oameni care au înţeles că au nevoie de acordor. Înainte de '89, fiecare liceu de muzică, fiecare şcoală de arte avea acordorul său. Acum...", mai spune Petru Mazilu. Totuşi, chiar dacă nu mai sunt mulţi care să ştie să facă asta, consideră că mereu va fi nevoie de un specialist în acest domeniu. "Au apărut acum instrumentele astea electronice, dar sunetul nu e acelaşi", susţine Petru Mazilu.

Citit 3030 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Noiembrie 2012 23:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.