Modificări de traseu la autobuzele 15 şi 105

Modificări de traseu la autobuzele 15 şi 105
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Am observat că SC Transurb SA a modificat traseele autobuzelor 10 şi 29, poate şi altele, iar nedumerirea mea este când şi în ce fel a fost informat publicul?”, ne întreabă Marin Miu, din Galaţi.

În ediţia „Vieţii libere” de dinainte de Paşte, SC Transurb SA ne informa cu privire la modificarea unor trasee. „În privinţa traseului 10, care asigură legătura între cartierul Dimitrie Cantemir şi Intfor, nu s-a făcut nicio modificare, el ajunge la capăt la un interval de 43 de minute. Modificări s-au operat în privinţa autobuzului 15, cel care asigură legătura între Piaţa Centrală şi strada Portului, iar noutatea constă în faptul că a fost introdusă în acest traseu şi strada Alexandru Moruzi”, ne-a informat Jenica Totolici, director al SC Transurb SA.

Autobuzul 15 porneşte din Piaţa Centrală şi trece pe la Biserica „Sfântul Spiridon”, intră pe strada Brăilei, apoi pe Domnească, Navelor şi - în plus faţă de traseul de până acum - din strada Portului merge la Gara 8, după care intră pe strada Alexandru Moruzi, continuă pe străzile Dogăriei, Portului şi retur spre Piaţa Centrală. Intervalul între curse este de 30 de minute.

Nu s-au operat modificări în privinţa autobuzului 29, care face legătura între Gara CFR şi cartierul Dunărea (la capătul liniei de troleu); acesta ajunge la capăt la un interval de 38 de minute.

În schimb, noutăţi sunt în privinţa autobuzului 105, care face legătura între Grădina Publică şi cartierul Dunărea, la capătul liniei de troleu. Mai nou, acest traseu trece acum pe Domnească, Brăilei, cu ocolire pe la Cimitirul Cătuşa şi abia apoi ajunge la capătul liniei de troleu.

Citit 3767 ori Ultima modificare Marți, 07 Mai 2013 15:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.