„Inimă de Copil”, finalistă la Viena prin Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilităţi

„Inimă de Copil”, finalistă la Viena prin Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilităţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Emoţii mari pentru Fundaţia „Inimă de Copil” din Galaţi. La finele lunii viitoare, la Viena, vor fi anunţaţi cei 33 de câştigători ai Premiului pentru Integrare Socială acordat de Fundaţia Erste. Printre finalişti se află şi Centrul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi, un proiect al "Inimii de Copil", care a ajutat în recuperare şi integrare în ultimii trei ani peste 170 de copii cu vârste până în 10 ani, cel mai mic având doar 2 luni. Extraordinar este faptul că acest Centru de recuperare a fost selectat de către profesioniştii Erste dintr-un total de aproape 2.000 de aplicaţii provenind din 13 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Iar în acest an competiţia a fost foarte strânsă, cu un nivel foarte ridicat al proiectelor. Dejan Petrovic, project manager al Premiului Fundaţiei Erste a apreciat că organizaţiile şi-au folosit experienţa pentru a crea proiecte inovatoare, care să răspundă unor provocări noi, cu o tenacitate şi pasiune exemplară.

În etapa următoare, un juriu internaţional îi va selecta cei 33 de câştigători care, în afara premiilor în bani în valoare totală de 610.000 de euro, vor beneficia de consultanţi specializaţi Erste. Fundaţia Erste este succesorul legal al primei bănci de economii austriece, “Erste oesterreichische Spar-Casse”, cu o tradiţie de peste 190 de ani, şi este acţionarul majoritar al Grupului Erste.

Citit 1315 ori Ultima modificare Vineri, 24 Mai 2013 21:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.