Răspunsuri pentru cititori: De ce vine atât de rar tramvaiul 7
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Răspunsuri pentru cititori: De ce vine atât de rar tramvaiul 7
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Stau în zona Pieţei Centrale şi suntem nemulţumiţi de faptul că tramvaiul 7, care asigură legătura între Piaţa Centrală şi Micro 19, vine foarte rar, motiv pentru care copilul, care are abonament, a întârziat la şcoală. De ce nu sunt mai multe mijloace de transport pe acest traseu, fiindcă până se duce în Micro 19 şi se întoarce trece o oră? Şi apoi, nu cred că într-o staţie destul de aglomerată, cum este Piaţa Centrală, nu s-ar găsi călători. De ce nu se pun autobuze?", ne întreabă D. Ştefănescu, din Galaţi.

"Cauzele pentru care nu avem mai multe tramvaie pe acest traseu se datorează faptului că, în prezent, se fac reparaţii pe strada Basarabiei, respectiv, pe porţiunea dintre bulevardul George Coşbuc şi Baia Comunală. Am înţeles că reparaţiile vor fi gata în prima decadă a lunii decembrie. Nu avem posibilitatea să introducem nici autobuze, pentru că, pe zi ce trece, parcul nostru auto dispune de tot mai puţine autovehicule. În acest moment are 115 autobuze şi este destul de îmbătrânit. Mizăm zilnic doar pe 90 dintre ele", ne-a spus Genica Totolici, director general al SC "Transurb" SA Galaţi.

Potrivit normativelor europene, un mijloc de transport în comun poate fi utilizat maxim zece ani. Din cele 90 de autobuze "apte" ale Transurb, doar 40 îndeplinesc această condiţie, fiind vorba de cele cumpărate în 2008, care au o vârstă de cinci ani. Celelalte autobuze, fiind cumpărate la mâna a doua din Olanda - când aveau deja zece ani de folosinţă - au un grad de uzură destul de mare. În acelaşi timp, tramvaie nu au mai fost achiziţionate de zeci de ani.

Citit 2717 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Octombrie 2013 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.