Peisaj dezolant în zona Gării/ Mai multe chioşcuri vechi şi prăfuite zac părăsite în fosta staţie de autobuz
Foto: Foto: Corina Dobre

Peisaj dezolant în zona Gării/ Mai multe chioşcuri vechi şi prăfuite zac părăsite în fosta staţie de autobuz
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi clădirile în care funcţionează Gara CFR şi Poliţia Transporturi sunt moderne, în vecinătatea acestor construcţii impozante peisajul este cu adevărat deprimant şi nu face cinste unui oraş european. Pe lângă maidanezii care patrulează în zonă, în special seara, dar şi gunoaiele şi mucurile de ţigară aruncate de trecători la voia întâmplării, mai multe chioşcuri din metal, învechite şi prăfuite, îi întâmpină pe cei care aleg să călătorească, din plăcere sau obligaţie, cu trenul. De luni bune, pe trotuarul care coboară către gară zac nu mai puţin de opt chioşcuri, care arată jalnic, abandonate de comercianţi şi pentru care municipalitatea nu a găsit încă o soluţie, deşi reprezentanţii Primăriei recunosc că au existat discuţii în acest sens.

În timp ce în oraş au fost puse la pământ chioşcuri funcţionale de toate felurile, după criterii mai mult sau mai puţin pertinente, construcţiile din imediata apropiere a Gării CFR sunt ţinute „în conservare”, cu simţ de răspundere. Reprezentanţii Primăriei susţin că cele opt chioşcuri abandonate nu sunt ignorate, fiind luată în calcul şi varianta ca acea locaţie să fie folosită pentru a reloca chioşcarii bun-platnici ale căror gherete au fost distruse de buldozere. A rămas, totuşi, un semn de întrebare la care angajaţii municipalităţii au primit sarcina de a oferi un răspuns: să afle dacă terenul pe care sunt amplasate chioşcurile aparţine CFR sau Primăriei. De-abia după elucidarea misterului vom afla dacă zona va fi sau nu, în sfârşit, cosmetizată.

Citit 2390 ori Ultima modificare Duminică, 27 Octombrie 2013 16:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.