GALERIE FOTO/ Noul pol al veseliei din oraş: Gălăţenii nu se mai dau duşi din Parcul Viva
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

GALERIE FOTO/ Noul pol al veseliei din oraş: Gălăţenii nu se mai dau duşi din Parcul Viva
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noul Parc Viva a devenit polul distracţiei, sportului, relaxării şi jocului pentru gălăţeni. Luni, la prânz, parcul era la fel de plin şi de animat cum a fost vineri, în ziua inaugurării. Nici n-ai fi zis, văzând atâta popor, că e o zi obişnuită de lucru şi că nu este anunţat niciun eveniment special – spectacol ori demonstraţie sportivă. Aceeaşi atmosferă plină de veselie şi antren a fost şi în weekend, indiferent de oră, semn că gălăţenii nu se mai dau duşi din cel mai modern spaţiu de agrement al oraşului.

Pe gustul tuturor

Luni, în topul celor mai solicitate erau: zona de skate-board şi role, fittnes, echipamentele de joacă pentru cei foarte mici şi mijlocii şi terenul de sport şi, desigur, băncile. Peştişorii cei roşii din iaz sunt o continuă atracţie. Pentru că se apropia ora prânzului, adulţii duceau adevărate lupte de convingere cu copiii care nu se dădeau duşi de la joacă! „E foarte frumos parcul. Nu-mi vine să cred că avem şi noi aşa ceva în Galaţi. E cam greu să plecăm acasă, tocmai mă rog de el să mergem să vedem peştii, şi după aceea să-l iau încet din parc”, ne-a mărturisit doamna Popovici (Vox), o bunicuţă aflată în  tratative cu nepoţelul. „Parcul mi se pare perfect. Înainte nu prea veneam aici pentru că nu avea decât leagăne, şi s-ar fi plictisit. Uitaţi, acum parcul e plin!”, ne-a spus Ana Maria (Vox2), mămica unui băieţel. Doamna Carmen Grosu (Vox3), reuşise să-şi convingă copiii să lase jocul cu nisip. „Parcul este foarte aglomerat. Acest dispozitiv pentru joaca la nisip este bine venit pentru că ar fi venit câinii şi pisicile şi ar fi murdărit”, ne-a mărturisit grijulie.

Romantism pe iarbă

Dacă tinerii mai îndrăznesc să calce gazonul, vârstnicii sunt de-a dreptul revoltaţi, şi le atrag atenţia că strică spaţiul verde. Îşi spun cuvântul anii în care „Nu călcaţi pe iarbă!”, era interdicţia la ordinea zilei. Pe Iulia şi pe Gabi (Vox1), doi tineri frumoşi, i-am descoperit aşezaţi pe iarbă, privind Dunărea. „E fain. Nu mai există în Galaţi un parc în care să te poţi aşeza pe iarbă. E frumos, e îngrijit, e nou. Stăm în Ţiglina şi veneam destul de des şi înainte. Dar acum parcul arată european. Aş putea spune că arată chiar prea bine pentru ceea ce am avut până acum. Dar este un pas înainte”, ne-au mărturisit tinerii.

Pe o bancă, cu alt cuplu, de data aceasta de poliţişti locali, stătea cu spatele la parc şi cu faţa îndreptată strategic spre canisita goală. Oricum, preocupaţi de telefoane mobile, cei doi oameni ai legii nici n-au observat când i-am pozat, asta în condiţiile în care curg gârlă reclamaţiile privind distrugerile care deja se întâmplă în parc.

 

Citit 4512 ori Ultima modificare Luni, 04 Noiembrie 2013 18:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.