Elevii de la „D. Moţoc” – afacerişti în devenire

Elevii de la „D. Moţoc” – afacerişti în devenire
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reclama e sufletul comerţului. Asta au înţeles foarte bine elevii de la Colegiul de Industrie Alimentară „D. Moţoc” (angajaţi în cadrul FE DUMOT Travel) care au luat singuri iniţiativa să invite presa la târgul firmelor de exerciţiu.

Înfiinţarea firmelor virtuale prin care elevii învaţă cam tot ce înseamnă să conduci şi să lucrezi într-o societate comercială  este o metodă modernă care se aplică de câţiva ani cu succes în Occident. La noi a fost preluată de curând, iar la „Moţoc” abia din luna noiembrie anul trecut. Cu toate acestea, elevii de la una dintre cele cinci firme înfiinţate în cadrul colegiului au luat deja un loc fruntaş la un concurs naţional organizat la Constanţa.

„Sunt foarte încântaţi să lucreze în cadrul acestor firme şi au foarte multe de învăţat şi de câştigat. Se lucrează de la angajarea personalului, la actele contabile, se fac tranzacţii pe internet cu alte firme de exerciţiu din ţară. Se documentează pe internet, îşi fac pliante de promovare, steguleţe, caută oferte. De exemplu, prin una dintre firmele noastre de exerciţiu am reuşit să organizăm excursii cu elevii la preţuri foarte mici”, ne lămureşte una dintre profesoarele coordonatoare, Adela Popescu.

De la cealaltă profesoară, Lidia Iliea, aflăm că dintre cele cinci firme de la „Moţoc”, două sunt înscrise în Departamentul de Coordonare al Firmelor de Exerciţiu, organism internaţional la care sunt afiliate toate aceste unităţi virtuale înfiinţate de elevi. 

Deşi sunt doar de puţin timp „în branşă”, tinerii întreprinzători se pricep de minune să-ţi sucească minţile cu ofertele lor, una mai tentantă decât alta, la cele mai avantajoase preţuri.

Vrei să mergi în Egipt? Nimic mai uşor. Vrei în Maramureş, de Paşti? Deocamdată nu au oferte, dar imediat se interesează şi-mi transmit. „Lăsaţi numărul de telefon şi vă sunăm noi cu o ofertă completă”, îmi spune plin de încredere molipsitoare „angajatul” de la FE (firma de exerciţiu) „Super Tours” SRL.

Reuşesc să plec cu o sacoşă de pliante, steguleţe, calendare, ecusoane, fluturaşi şi în minte cu tot soiul de imagini cu privelişti din ţară şi din toate colţurile lumii, după care voi mai tânji ceva vreme.

Citit 1473 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.