Lucruri neaşteptate care îi excită pe bărbaţi

Lucruri neaşteptate care îi excită pe bărbaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dincolo de situaţiile clasice în care un bărbat simte că-i clocoteşte sângele în vine, psihologii şi oamenii de ştiinţă, citaţi de adevarul.ro, au identificat, în urma unor teste, şi alte lucruri care acţionează asupra reprezentanţilor sexului tare asemenea unui adevărat afrodiziac.

Mirosul de plăcintă de dovleac şi levănţică

Greu de crezut, dar dintre cele 23 de arome pe care participanţii la un studiu le-au inhalat cu nesaţ, una a contribuit considerabil la creşterea fuxului sangvin în zona peniană: cea de plăcintă de dovleac combinată cu levănţică. Testul s-a desfăşurat în cadrul Centrului de Cercetare în domeniul gustului şi mirosului din Chicago, iar reacţiile bărbaţilor la mirosul cu pricina au fost concludente.

Teama pune sângele şi imaginaţia în mişcare

Frica este un stimulent care acţionează eficient şi din punct de vedere sexual în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi. Conform studiului iniţiat de University of British Columbia, două grupuri de bărbaţi au fost dispuse pe două poduri, unul trainic şi un altul suspendat la 70 de metri înălţime, care se clătina în toate direcţiile. Apoi, o domnişoară arătoasă a fost trimisă să le pună diverse întrebări participanţilor din cele două grupuri. Cei de pe podul şubred au oferit răspunsuri prin care s-au arătat dispuşi să-şi asume riscuri mai mari decât cei din primul grup, timp în care şi activitatea cerebrală înregistrată a fost mult mai intensă.

Braţele lungi şi tonifiate

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Noul Wales de Sud din Sidney, în Australia, au ajuns la concluzia că bărbaţii sunt mai atraşi de femeile cu braţele lungi şi tonifiate, decât de cele cu picioare lungi, contrar a ceea ce se crede dintotdeauna. În mod repetat, bărbaţii au indicat ca fiind atrăgătoare femeile cu braţe lungi, în timp ce frumoasele cu picioare de model aproape că au fost tratate cu indiferenţă.

Lenjeria intimă asortată

Expertul în relaţii de cuplu April Masini le oferă femeilor un sfat interesant în paginile cărţii ei, intitulată „Think & Date Like a Man/Gândeşte şi comportă-te ca un bărbat“. Masini consideră că bărbaţii se simt stimulaţi la vederea unei femei îmbrăcate în lenjerie intimă din acelaşi set, pentru că se gândesc imediat la faptul că cineva a acordat atenţie şi a făcut un efort financiar pentru nişte piese vestimentare destinate exclusiv privirii lui.

Trăsături asemănătoare

Homogamie se numeşte teoria conform căreia o persoană are tendinţa de a-şi alege parteneri care le seamănă din punct de vedere fizic. Prin urmare, degeaba încearcă bărbaţii să dea un răspuns desprins din paginile revistelor erotice atunci când sunt întrebaţi cum trebuie să arate femeia perfectă pentru ei. Se pare că un bărbat este atras, în mod inconştient, de femeile cu trăsături ale feţei cât mai asemănătoare cu ale lui.

Un râs zglobiu îl duce cu gândul la sex

Trupul unui bărbat reacţionează instantaneu la auzul sunetelor scoase de o femeie care râde. Maria Sophocles, profesor asistent la Universitatea Basel din Elveţia, a găsit şi o explicaţie acestei reacţii imediate. Cercetătoarea este de părere că râsul unei femei le aduce aminte bărbaţilor de gemetele pe care aceasta le scoate în timpul unei partide de sex.

Citit 2715 ori Ultima modificare Vineri, 20 Decembrie 2013 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.