Ministerul Muncii a propus spre dezbatere o lege prin care vor fi sancţionaţi asistenţii sociali din unităţile sanitare care lasă de izbelişte copiii abandonaţi în maternităţi. În cadrul acestui proiect există o prevedere care îi obligă pe aceştia să sesizeze cazurile de bebeluşi abandonaţi în maximum 24 de ore către Direcţia de Protecţie a Copilului. De asemenea, în primele cinci zile ale fiecărei luni, asistentul social trebuie să informeze Direcţia, printr-un centralizator, atât despre copiii abandonaţi, cât şi despre cei asupra cărora există suspiciuni în privinţa abuzului sau neglijării. Proiectul aflat în dezbatere presupune amendarea cu sume între 1.500 şi 2.500 lei pentru asistenţii care nu se ocupă de preluarea copiilor abandonaţi şi de copiii care ar putea fi daţi în plasament. Conform spuselor Nicoletei Ioviţă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, proiectul este binevenit, dar ei au deja încheiate convenţii cu maternităţile. „Din punctul nostru de vedere, este o idee bună. Ca orice sancţiune stabilită, are şi un rol de prevenire, care să ducă la mai puţine derapaje profesionale. De asemenea, acest lucru nu e nou. Noi avem prevăzute nişte sancţiuni cu privire la această situaţie, dar deja colaborăm destul de bine cu asistenţii sociali din unităţile sanitare şi, de aceea, putem spune că nu am avut cazuri nefericite”, ne-a explicat Nicoleta Ioviţă. Conform informaţiilor furnizate de DGASPC, anul acesta au fost abandonaţi şapte copii, iar pe parcursul lui 2013, 14. Proiectul de lege se află în dezbatere până în 11 septembrie.
PROIECT: ASISTENŢII SOCIALI, SANCŢIONAŢI pentru NEGLIJAREA COPIILOR abandonaţi Scris de Mihaela Gîdei


Mihaela Gîdei
Articole recente - Mihaela Gîdei
Gălăţenii sunt INVITAŢI la Festivalul de Teatru Independent Înscrieri la CONCURSUL naţional de DANS "Galatz Fest Dance" Stand-up comedy aniversar, la Teatris Cum şi unde ne putem PETRECE TIMPUL în Galaţi, în această sâmbătă CIRCUL Orlando, DIN NOU ÎN GALAŢI, cu un spectacol nou care vă va tăia răsuflarea
Mai multe din această categorie: