Dan Costache Patriciu, s-a născut la data de 3 august 1950, în familia unui cunoscut petrolist din perioada interbelică.
Tatăl său, Valeriu Patriciu (1903-1987), a fost inginer în mine, doctor în geologie, geofizică şi mineralogie şi a lucrat ca geolog-şef, începând din anul 1935, în Societatea Astra Română (societate română cu capital anglo-olandez), o sucursală a trustului petrolier Royal Dutch Shell Co.
Tatăl său a fost anchetat de către Parchetul Militar din România în scandalul "sondelor deviate", care a făcut valuri timp de doi ani în presa vremii. În acea vreme, Inspectoratul Minier al Statului acuza Societatea Astra Română că exploatează petrol din zone proprietate a statului, cu sonde deviate.
„Aşa este, tata a fost petrolist. În momentul în care am luat decizia raţională de a trece spre petrol, de a mă îndrepta spre domeniul energiei, evident că a jucat un rol şi copilăria în care auzeam despre mişcări tectonice, sinclinale... şi aşa mai departe. Dar probabil că exista şi un destin” —Dinu Patriciu
Deşi dorea să urmeze artele plastice, la sfatul tatălui său, a ales să dea admitere la arhitectură. Dinu Patriciu a absolvit Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti în anul 1975, obţinând diploma de arhitect. După absolvirea facultăţii, a fost repartizat ca arhitect la Institutul de Proiectări al Ministerului Comerţului Exterior. A primit numeroase premii de arhitectură şi design în România şi în străinătate.
Apoi, în anul 1978 este admis ca asistent universitar la Institutul de Arhitectură din Bucureşti. Face meditaţii la desen tehnic cu cei care doreau să devină arhitecţi, având după spusele sale 85 de elevi pe an (printre care şi cunoscutul solist al formaţiei Holograf, Dan Bittman, care nu a trecut însă examenul de admitere la institut).
Împreună cu câţiva colegi, câştigă un concurs internaţional de arhitectură pentru construirea unui palat la Abu Dhabi pentru fiul şeicului Reza. Între anii 1984-1990, efectuează mai multe deplasări în Emiratele Arabe Unite, unde participă la realizarea unor proiecte asemănătoare.
În perioada regimului comunist, el a acumulat o vastă experienţă în domeniul imobiliar, finalizând peste 40 de proiecte locative şi de spaţii comerciale în România şi mai mult de 25 de complexe de lux, clădiri de birouri şi hoteluri în Emiratele Arabe Unite.
Revine în România după Revoluţia din decembrie 1989, pentru a intra în politică şi afaceri: imobiliare, presă, servicii financiare şi, în cele din urmă, petrol.
ACTIVITATEA POLITICĂ
În anul 1990, Dinu Patriciu devine membru fondator al PNL. În legislatura 1990-1992, a fost ales ca deputat de Timiş pe listele PNL. A făcut parte din Comisia pentru administraţie centrală şi locală, amenajarea teritoriului şi urbanism şi din Comisia pentru echilibru ecologic şi protecţia mediului.
După o scurtă perioadă de la alegeri, intrând în conflict cu vechii liberali, Dinu Patriciu, împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, Horia Rusu şi Viorel Cataramă, au provocat o sciziune în partid prin înfiinţarea la 25 iulie 1990 a PNL-Aripa Tânără, formaţiune ce va fi condusă de Patriciu.
În anul 1991, PNL-Aripa Tânără semnează, alături de FSN, Carta pentru Reformă şi Democraţie, intrând în Guvernul Petre Roman (2) remaniat. Ca urmare a acestei alianţe, Dinu Patriciu devine ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.
În legislatura următoare (1992-1996), a fost ales ca deputat de Dâmboviţa pe listele Convenţiei Democrate Române. În anul 1993, PNL-AT se transformă în PL '93, prin unirea cu unele ramuri disidente din PNL. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului Liberal 1993 şi al Partidului Alianţei Civice (octombrie 1992 - decembrie 1994) şi a făcut parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic (până în noiembrie 1995) şi din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci (din noiembrie 1995).
În anul 1996, candidează la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, ca reprezentant al PL '93. Acest partid va fuziona cu PNL în aprilie 1998, iar Călin Popescu Tăriceanu este ales ca vicepreşedinte.
Dinu Patriciu devine din nou deputat de Prahova de această dată în legislatura 2000-2004, ca reprezentant al PNL. A făcut parte din Comisia pentru industrii şi servicii până la data de 18 iunie 2003, când a demisionat din calitatea de membru al Parlamantului României pe motiv de incompatibilitate şi a fost înlocuit de către Adrian Emanuil Semcu.
A fost iniţiator al Fundaţiei pentru Libera Iniţiativă, prima organizaţie non-guvernamentală românească de sprijinire a liberei iniţiative şi a unirii comunităţilor de afaceri şi politice, în vederea susţinerii dezvoltării civice.
Dinu Patriciu s-a retras în anul 2003 din Parlament şi din viaţa politică activă pentru a se putea dedica afacerilor, fiind unul dintre cei doar trei parlamentari români care au făcut acest pas atunci când o nouă legislaţie a făcut ca demnitarii aleşi să fie incompatibili cu deţinerea de funcţii executive în domeniul afacerilor.
OMUL DE AFACERI PATRICIU
În februarie 1990, Patriciu a înfiinţat SC Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare S.A., care a obţinut Autorizaţia de funcţionare nr. 1, aceasta fiind prima firmă privată înfiinţată în România postcomunistă. Această primă firmă care avea ca obiect de activitate efectuarea de proiecte de arhitectură avea doar 20 de angajaţi.
„Este perfect adevărat că eu am înfiinţat prima firmă privată din România de după 1989. Avea şapte de zero şi un unu la coadă. Făceam proiectare de arhitectură. Toată lumea făcea proiecte în '90. Toţi visam, nu? Şi apoi m-am apucat de imobiliare.” —Dinu Patriciu
Dinu Patriciu a intrat ulterior în afaceri cu petrol, numele său fiind asociat pentru prima dată cu afaceri de combustibil în octombrie 1995, când agenţia Mediafax a precizat că "specialiştii IGP cercetează legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui cargo, tranzacţie în care sunt implicaţi liderii PL '93, Dinu Patriciu şi Raymond Luca". Cei doi au fost cercetaţi pentru evaziune fiscală, dar nu au fost condamnaţi.
În anul 1996, agenţia de presă Reuters îl include pentru prima dată pe Dinu Patriciu într-un top al "noilor îmbogăţiţi din România" care au făcut rapid avere dupa evenimentele din decembrie 1989.
„Primul milion de dolari l-am obţinut din proiectare de arhitectură şi dezvoltare imobiliară. Fără legătură cu petrolul. Chestia cu "primul milion de dolari" e un basm, dar e un basm bazat pe realitate. Realitatea este că într-adevăr cu greu faci primul milion, cu greu faci primele zece, şi după aia încep să se acumuleze mult mai uşor deoarece capitalismul se bazează pe un vechi proverb românesc - "Ban la ban trage". Nu e deloc liric, aşa e realitatea.” —Dinu Patriciu
Dinu Patriciu este, de asemenea, fondator şi preşedinte al Fundaţiei Dinu Patriciu, organizaţie non-guvernamentală care îşi propune să sprijine financiar tinerii talentaţi aflaţi în imposibilitatea de a-şi definitiva educaţia.
În septembrie 2009, alături de fostul premier georgian Lado Gurgenidze, Dinu Patriciu a cumpărat prin intermediul unui fond de investiţii creat de ei doi, Liberty Capital, a 7-a cea mai mare bancă din Georgia, Banca Populară, pentru suma de 15 milioane dolari. Cei doi au achiziţionat 91,28% din capitalul băncii, aceasta fiind prima achiziţie facută publică a lui Dinu Patriciu după retragerea lui din acţionariatul grupului petrolier Rompetrol.
AFACEREA ROMPETROL
Iniţial, Dinu Patriciu a fost Director al fondului de investiţii Romania Moldova Direct Fund (RMDF), un fond de investiţii privat cu management american, înfiinţat în 1998, printre ai cărui investitori se aflau Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) şi Societatea Germană de Investiţii şi Dezvoltare (DEG), o instituţie deţinută de guvernul german.
În anul 1998, Dinu Patriciu a achiziţionat compania Rompetrol, care avea să-l propulseze ca unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa energetică a României. După ce a condus achiziţia Rompetrol SA de către un grup de investitori în 1998, a fost membru al Consiliului de Administraţie de la înfiinţarea acestuia, preluând poziţia de director general în 2001.
În anul 2000, este ales ca membru în Consiliul de conducere al Uniunii Generale a Industriaşilor din România. De asemenea, deţine şi funcţia de preşedinte al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), instituţie afiliată la Confederaţia Patronatelor Europene (UNICE).
În anul 2001, Dinu Patriciu a devenit Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General CEO al The Rompetrol Group, NV (TRG), devenită o societate petrolieră multinaţională cu sediul în Olanda, cu operaţiuni în 13 ţări, având majoritatea activelor şi operaţiunilor în România, Franţa şi sud-estul Europei. În anul 2002, el a perfectat cea mai importantă tranzacţie pe piaţa petrolieră din România: încheierea unui parteneriat al Rompetrol cu OMV, grupul petrolier austriac cotat cel mai bine la bursa din Viena.
Dinu Patriciu a contribuit la transformarea Rompetrol dintr-o firmă de servicii petroliere aflată în proprietatea statului într-unul dintre primii 25 de operatori din Uniunea Europeană, în principal printr-un program de achiziţii strategice şi creştere organică. Acest program a început cu achiziţia rafinăriei Vega (1999), continuând cu Petros SA (2000) şi achiziţia pachetului majoritar al Petromidia SA (2001), cea mai modernă rafinărie şi complex petrochimic din România.
Apoi, Grupul Rompetrol a început un program de extindere la nivel internaţional în Balcani, Moldova, Georgia şi Ucraina, achiziţionând la sfârşitul anului 2005 Grupul Dyneff SA, cel mai mare distribuitor independent de produse petroliere din Franţa. Această ultima achiziţie, pe lângă dezvoltarea casei de comerţ Vector Energy cu sediul în Elveţia, a transformat TRG într-un pod care leagă resursele naturale ale Răsăritului cu nevoile de energie ale Occidentului. Grupul Rompetrol a ajuns în anul 2007 să aibă un număr de 7.500 de angajaţi.
În anul 2006, Topul 300 al revistei Capital îl plasa pe Dinu Patriciu pe locul al şaptelea dintre cei mai bogaţi români, cu o avere de circa 300-350 de milioane de dolari.
În august 2007, Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile Rompetrol Holding (el deţinând un procent de 80% din acţiuni), care controla Grupul Rompetrol companiei petroliere de stat KazMunaiGaz din Kazahstan. În urma acestei tranzacţii, el a rămas în continuare preşedintele şi directorul general al grupului Rompetrol, dar a devenit cel mai bogat român, cu o avere de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, din care 2,7 miliarde de dolari au venit doar din vânzarea pachetului deţinut la Rompetrol.
El a declarat că va utiliza banii încasaţi în principal pentru finanţarea unor proiecte în petrol, imobiliar şi mass-media. Pe lângă acţiunile deţinute la The Rompetrol Group, Patriciu mai deţine pachete de acţiuni în numeroase alte entităţi, cuprinzând printre altele o firmă de construcţii şi imobiliare şi un holding de media.
El a preluat pachetul majoritar de acţiuni de la cotidianul Adevărul, anunţând ample investiţii în dezvoltarea acestei afaceri şi eventuala deschidere a unui post de televiziune. De asemenea, după propriile afirmaţii, el ar deţine proprietăţi imobiliare în România de "sute de milioane", investiţiile sale nefiind concentrate în zona Capitalei.
În anul 2009, Patriciu se afla pe poziţia 397 din 739 de miliardari ai listei Forbes, averea sa fiind estimată la 1,8 miliarde de dolari (1,3 miliarde euro).
Astfel, societatea românească de stat Rompetrol a făcut o serie de investiţii în Libia în anii '70-'80, prin intermediul societăţii Rompetrol of Lybia, o filială a societăţii de stat Rompetrol. După preluarea companiei Rompetrol de către Dinu Patriciu, el a susţinut că, în urma privatizării, în patrimoniul Rompetrol SA au intrat nu numai obligaţiile, ci şi drepturile fostei întreprinderi Rompetrol. Aceasta a cesionat creanţa către firma The Rompetrol Group (TRG) pentru 35 de milioane de dolari, urmând apoi un contract de novaţie cu firma Rompetrol International, controlată tot de Patriciu.
CĂDEREA UNUI IMPERIU
În ultimii trei ani (2012-2014), Dinu Patriciu intră în cea mai neagră perioadă a vieţii sale. Se îmbolnăveşte grav, iar afacerile îi intră în picaj. Averea sa se reduce de la circa 2 miliarde de euro (conform Forbes 2010), la mai puţin de 200 de milioane de euro. Mai mult, omul de afaceri este vânat de creditori, intră în divorţ cu soţia (care porneşte un imens scandal legat de averea familiei) şi pierde sume uriaşe în urma unor investiţii controversate făcute de către femeia care i-a fost alături în ultimii ani: chinezoaica Melanie Anne Chen.
Dinu Patriciu moare pe 19 august 2014, într-un spital din Londra, în urma unor complicaţii ale cancerului de care suferea de câţiva ani. Imperiul construit de el urmează să intre la ruleta succesorală, fiind revendicat atât de soţia sa, Dana Patriciu, dar şi de cele două fiice: Maria şi Ana.
Documentar realizat din surse on-line
