Basarabia votează. Azi se hotărăşte dacă republica o ia spre Moscova sau spre spre Bruxelles. O adiere, o emoţie, un click – orice poate hotărî direcţia. Fiecare vot contează; fiecare poate fi acela care trage macazul.
Câteva zeci de voturi, atât de importante, ar putea veni din Piaţa de Gros din Galaţi. Aici au basarabenii un sector al lor. S-au trezit cu noaptea în cap şi, ca în fiecare zi, au trecut graniţa cu sarsanalele acelea uriaşe, pline cu de toate. Poate de aici, dintre lăzile cu marmeladă, dintre găleţile cu peşte sărat, ar putea veni votul hotărâtor. Poate sămânţa viitorului e chiar aici, printre sacii cu fasole, printre ouăle cu urme de găinaţ, adevărate, din poiata omului.
Tarabele basarabenilor se întind pe trei rânduri, la marginea târgului, sub un acoperiş de tablă. Oamenii se înghesuie zgribuliţi printre ele înotând fleoşca-fleoşca prin zăpada amestecată cu praf. Peste toţi, în valuri, se revarsă muzică populară dintr-un tranzistor. Basarabenii o ţin, la radio, într-o veselie continuă. Numai uiu-iu şi iaca-iaca! Când se termină o emsiune de muzică populară, începe alta. Între ele, câteva minute de ştiri despre alegeri. „Am votat şi mă rog la Dumnezeu să ne lumineze pe toţi ca să votăm cum e mai bine pentru ţara...“, se aude vocea preşedintelui Nicolae Timofti. Câteva precupeţe întorc pentru o clipă capul spre aparat. N-apucă să afle ce se întâmplă acasă, ce-a vrut să spună preşedintele. Peste ultimele lui cuvinte intră o horodincă îndrăcită. Și femeile îşi reiau târguiala cu muşteriii tropăind pe loc, de frig, pe ritmul muzicii.
– Hai la gioc, la gioc, la gioc! – se aude la radio.
– La vot, nu la gioc! - îi spun în glumă femeii de la care cumpăr miez de nucă.
– Politica e acolo, la dânşii. Aici e bătaia pentru pâine. Că votăm, că nu votăm, de mâncat tot trebuie să mâncăm, zice basarabenca. Ori cu rusul, ori cu românul, mâncarea nu poţi s-o laşi.
Femeia e uscată ca un vrej şi lividă, te şi miri că se mai ţine pe picioare. Mai bine mânca ea raţa de pe tarabă, înfofolită în prapuri de grăsime galbenă, decât s-o vândă.
– Venim în fiecare zi de la Cîşliţa – intră în vorbă şi bărbatul ei, la fel de slab şi cu dinţii stricaţi – cu ce avem şi noi prin ogradă. Iaca nuci, fasole, perje, o răţuşcă, nişte vin... Aici le dăm mai bine decât la noi, că n-are lumea bani în satul nostru. Ne mai rămâne şi nouă ceva-ceva. Taxa pe taraba asta este 25 de lei pe zi, adică pot să zic că nici n-am avut răţuşca aiasta, că tot atâta iau pe dânsa.
E sărăcie acolo. Nu de bucurie pleacă omul de-acasă, cu ce are mai bun prin ogradă, ca să vândă aici. Năpăstuitul Galaţi, rămas fără marea industrie de altădată, li se pare totuşi un liman de viaţă bună. Pentru nenorocita asta de viaţă bună de aici ar vota cu pro-europenii, fiindcă Europa lor începe de aici, din Galaţi, din ţârfâiala în care stau cu picioarele la murat.
– Pe la amiază strâng marfa şi fug acasă să votez! – spune omul de la perje afumate.
Basarabia face brânză, slănină, prune, mere, struguri, marmeladă, biscuiţi de ovăz, napolitane, fasole, nuci. Basarabia face compot şi halva, bomboane, şerbet , făină, covrigi, zahăr. Și muzică populară. E plină de bunătăţi Basarabia asta. Zici Basarabia, nu Republica Moldova, ca să nu confirmi o nedreptate istorică tu, ca român şi moldovean. E ca şi cum te-ai antrena să zici în viitor, fără tresărire, Republica Harghita. Basarabia, deci, nu face macrou, nici somon afumat, hering, whiskey, maşinuţe chinezeşti, astea vin toate din Ucraina, din fostele republici sovietice. Cei care se aprovizionează din Ismail şi vând în Galaţi vor şi ei să voteze.
– Avem timp să ajungem acasă, să votăm. Noi vrem ca să fie bine. Ca să avem de unde lua marfă. Și să fie gazul ieftin. Aşa o să votăm.
Unii vor la Vest, alţii vor la Est. Galaţiul e primul avanpost al Vestului. Iar piaţa basarabenilor, de la marginea oraşului, e un consulat al brânzei. Un ţarc mizerabil, nu o clădire cu pereţi şi geamuri, murdar, plin de bălţi, unde se vinde mâncarea direct din mâl. Aici stau nişte basarabeni şi se gândesc ce să voteze.
