Fundaţia „Împreună Galaţi” şi Asociaţia „Galaţi, oraşul meu” şi-au propus ca, în prag de sărbători, să le ofere un strop de bucurie şi multe zâmbete copiilor proveniţi din familii defavorizate şi bătrânilor din cadrul Căminului „Sfântul Ştefan cel Mare”, de pe strada Războieni. Cele două ONG-uri au demarat o acţiune caritabilă constând în oferirea de daruri celor 120 de suflete, iar gălăţenii care doresc să se alăture acestui demers o pot face donând orice sumă de bani în contul BRD RO24BRDE180SV03070611800. Cei care au însă posibilitatea să le ofere copiilor şi vârstnicilor articole vestimentare ori alimentare o pot contacta pe Daniela Strat, preşedinta Fundaţiei „Împreună Galaţi”, la numărul 0744.705.981.
Potrivit lui Bogdan Radu Brînzan, preşedintele Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”, până în acest moment în contul pus la dispoziţie de cele două ONG-uri s-au strâns peste 3.000 de lei. Cadourile vor ajunge la Căminul de Bătrâni pe data de 17 decembrie, iar pe data de 19 decembrie va fi organizat un spectacol dedicat vârstnicilor, la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”.
Daniela Strat ne-a declarat că cei mici vor primi darurile pe data de 22 decembrie, când va fi organizată o serbare de Crăciun.