Un gălăţean a preluat PREŞEDINŢIA JANDARMERIILOR din Europa

Un gălăţean a preluat PREŞEDINŢIA JANDARMERIILOR din Europa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Prim adjunctul inspectorului şef al Jandarmeriei Galaţi a făcut parte din delegaţia română care a preluat comanda forţelor europene de jandarmerie


Cu o lună înainte de atentatele teroriste de la Paris, capitala Franţei a găzduit ceremonia de predare a preşedinţiei celui mai înalt for de comandă a jandarmeriilor europene. Reuniunea Comitetului Interministerial de Nivel Înalt al Forţei de Jandarmerie Europene (CIMIN) a culminat cu preluarea preşedinţiei de către România, din delegaţia nostră făcând parte şi un ofiţer gălăţean, prim adjunctul şefului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ), lt. col. Cătălin Bucă.

Preşedinţia organizaţiei internaţionale, care trasează directivele şi misiunile forţelor de ordine publică, va fi deţinută de România pe tot parcursul anului 2015, ţara noastră urmând să găzduiască reuniunile grupurilor de lucru, precum şi cele două întâlniri ale plenului Comitetului Interministerial.

„Activitatea forţei de jandarmerie europene se concretizează, din punct de vedere formal, în cel puţin patru grupuri de lucru care au loc în fiecare an şi două reuniuni ale comitetului interministerial de nivel înalt. CIMIN este constituit din şefii structurilor de jandarmerie din ţările participante plus reprezentanţi ai ministerelor de externe. În cadrul şedinţelor CIMIN, se iau decizii cu privire la activităţi operative ale forţelor europene de jandarmi, adică participarea în teatrele de operaţiuni internaţionale, fie sub egida NATO, fie sub egida ONU, fie sub egida UE”, a precizat lt. col Cătălin Bucă.

Alte două misiuni internaţionale

Preluarea preşedinţiei organizaţiei internaţionale a fost doar vârful de lance pentru janadarmul gălăţean, care în cursul anului trecut a adus un bonus unităţii sale prin participarea la două cursuri care l-au recomandat, într-o mare măsură, pentru „lumea bună” a Jandarmeriei Române. Prim adjunctul de la IJJ Galaţi a fost unul dintre cei doi ofiţeri jandarmi români care s-au specializat la un curs de management desfăşurat în California, derulat de Institutul de Studii în Domeniul Managementului de Resurse de Apărare.

„Cursul s-a intitulat Managementul Resurselor de Apărare în Context Internaţional şi la el au participat 23 de ţări. Cursul a abordat în general instrumente analitice care să-i ajute pe decidenţi în luarea unor decizii atunci când vine vorba de alocarea de resurse financiare, materiale, umane în domeniul apărării şi ordinii publice”, a explicat lt. col. Bucă.

Cea de-a doua misiune de acest gen a presupus un stagiu în care prim adjunctul IJJ Galaţi a fost formator pentru carabinierii din Republica Moldova. „Am fost cooptat de către inspectorul general al Jandarmeriei Române să fac parte din delegaţia care s-a deplasat la Chişinău şi care a susţinut pe parcursul a două zile cursuri de pregătire pe linia implementării principiului de realizare a ordinii publice după modelul informaţiilor”, conchide Cătălin Bucă.

Citit 3204 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Ianuarie 2015 18:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.