"Ca expert în mediu, câştig în două zile cât într-o lună la universitate"

"Ca expert în mediu, câştig în două zile cât într-o lună la universitate"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* spune preşedintele Senatului Universităţii "Dunărea de Jos", prof. univ. dr. Lucian Puiu Georgescu


- Este al treilea an când veniţi la Colegiul Naţional „C. Negri” pentru a prezenta oferta educaţională a Facultăţii de Ştiinţe şi Mediu (UGAL). În urma discuţiilor cu dumneavoastră, mulţi absolvenţi s-au înscris la această facultate, iar unii sunt astăzi bursieri Erasmus. Cum i-aţi convins să aleagă facultatea de la Galaţi?

- Probabil, am fost mai sincer, mai deschis decât alţii, prezentând şcolile din afară, pe cele din România şi chiar pe a noastră, cu bune şi cu rele. Le-am explicat că cele două specializări ale noastre, ştiinţa mediului şi chimie, nu au o valoare inferioară la Galaţi faţă de Bucureşti sau faţă de Paris, de exemplu. Cât despre cei care ajung bursieri Erasmus, acolo depinde de fiecare. Un stagiu în străinătate e diferit de o excursie de trei zile, presupune muncă şi efort de adaptare. De câţiva ani, toţi cei pe care i-am trimis s-au descurcat bine acolo, dar am discutat serios înainte, le-am spus şi că pot învăţa multe, dar şi că este greu.

- Prin ce atrage Universitatea „Dunărea de Jos” din punctul de vedere al dotărilor?

- La majoritatea specializărilor, nivelul dotărilor şi cel al profesorilor care asigură studiile de licenţă este comparabil cu cel occidental. Diferenţe apar la master şi la doctorat, mai ales din cauza bugetelor mai mici. Din 2007, s-au investit peste 30-40 milioane de euro în laboratoare. Şi din punct de vedere uman stăm bine. Se poate şi verifica, pentru că noi suntem obligaţi să publicăm în reviste cu peer review din străinătate, majoritatea cotate în sistemul de evaluare ISI. Când lucrezi la Universitate, trebuie să urci în clasamentele internaţionale, adică să ai un număr de articole publicate în reviste cu un coeficient de impact bun, asta înseamnă acceptare de către comunitatea ştiinţifică pe nişte criterii obiective. Regula generală este: eşti acolo, eşti bun. Iar oamenii noştri sunt acolo. De exemplu, un coleg este printre primii 10 din România ca număr de publicaţii acceptate.

- Având în vedere experienţa dumneavoastră didactică din străinătate, puteţi face o comparaţie a învăţământul românesc universitar cu cel occidental?

- Cum spuneam, pe licenţă suntem comparabili. Însă universităţile din Vest sunt specializate într-un domeniu, nu au toate profilurile. La noi, universitatea a fost obligată să-şi dezvolte toate profilurile, pentru că cererea este fluctuantă, iar bugetul depinde de numărul de studenţi. Universităţile noastre stau mai prost la practică la unele profiluri decât cele din Vest, dar, la fel, nu mă refer la licenţă, unde partea de practică este redusă şi acolo comparativ cu nivelurile superioare.

- Aţi urmat studii doctorale în Franţa, la Universitatea  „François Rabelais”. Ce v-a determinat sa vă întoarceţi în România?

- Am plecat, m-am întors întotdeauna şi niciodată cu mâna goală: am venit cu nişte cărţi, cu articole, cu nişte bani sau cu proiecte. M-am întors în 1998 prima oară, după Franţa. Am avut un şoc când am descoperit că, pentru două ore de curs în Franţa, câştigam cât pentru o lună în România. Îmi cumpărasem teren să-mi fac casă, dar cu salariul primit nu ştiam cum o să mă descurc. Am stat şase luni cu bagajele în mijlocul casei, nu eram hotărât dacă rămân sau nu. Aşa am iniţiat un proiect în 1999, în parteneriat cu olandezii, care au oferit finanţarea pentru departamentul pe care-l înfiinţam. Finanţarea a fost pe un an, cu posibilitate de a se extinde, dacă puteam ca în al doilea an să ne autosusţinem. Am primit primul salariu în 1999 în guldeni, era o premieră la Universitate. Când s-a oprit finanţarea, i-am pierdut din echipă pe toţi colegii mai în vârstă ca mine, aşa că am refăcut-o cu studenţi de la licenţă, master şi doctorat. În 2000, când s-au întors olandezii, ne-au găsit acolo, doar că media de vârstă scăzuse foarte mult. Le-am arătat portofoliul de proiecte, au fost mulţumiţi şi au reluat finanţarea. Am început apoi să lucrez ca expert de mediu şi primul meu salariu, în 2000, a fost 130-140 de dolari/zi. În prezent, câştig în două zile de evaluare cât într-o lună la universitate. Am constat că se poate să câştigi decent şi să stai în România. E mai greu decât în afară, numai că libertatea pe care o am eu aici n-aş fi avut-o nicăieri în altă parte. Ajuns în Franţa la 30 de ani, aş fi fost imigrant toată viaţa, ceea ce nu mi-am dorit niciodată. Am acum o activitate privată de expert de mediu care-mi aduce bani şi care e şi foarte interesantă, eu nu fac în două zile succesive acelaşi lucru.

- Aveţi un contract cu Agenţia Spaţială Europeană. Puteţi să ne daţi detalii cu privire la acest proiect?

- Asta este, de exemplu, ceva unic. Pentru anumiţi poluanţi precum oxizii de azot, facem măsurători la sol, dar acestea acoperă arii mici. Ne bazăm pentru suprafeţe mari pe determinarea din satelit, care s-ar putea face permanent şi ar fi obiectivă. Nimeni nu a validat-o, însă, prin măsurători paralele. Încercăm acum, pentru prima dată în lume, o validare complexă. Participă şi două institute din Bucureşti, universităţi din Olanda, Germania, din Belgia (coordonatorii) şi Agenţia Spaţială Europeană. S-au făcut măsurători ale oxizilor de azot la Galaţi, la Slobozia, la Bucureşti şi la Turceni, concomitent la mai multe altitudini, pe verticala satelitului: la sol cu trei laboratoare mobile, dintre care două ale noastre, la 1.000-1.500 de metri cu dronele construite de noi pe care am pus senzori cu fibră optică, la 3.500-5.000 de metri cu un avion Cessna al germanilor, dotat cu echipamente de măsurare şi la 10.000 de metri cu baloanele olandezilor. Acum prelucrăm datele şi încercăm să validăm rezultatele. A fost o conferinţă, în noiembrie, la Bruxelles, concluziile parţiale sunt pozitive. Pe scurt, contractul cu Agenţia Spaţială Europeană este unul de prestigiu, care aduce însă şi fonduri. În cercetare, bugetul decent se obţine dacă ai prestigiu, motiv pentru care se lucrează în echipă, unii mai tineri cu mai puţină experienţă şi mai mult entuziasm, unii mai în vârstă cu mai multă experienţă.

- Aţi fi interesat să desfăşuraţi proiecte în parteneriat cu CNCN?

- Da, aş fi interesat, în condiţiile în care am găsi domenii de interes comun. Apreciez, de altfel, la profesorii şi elevii de liceu forma aceasta de entuziasm care la noi s-a mai tocit.

Citit 5447 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Ianuarie 2015 22:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.