Implicare în viaţa oraşului: Fii SIR, fii cetăţean activ!

Implicare în viaţa oraşului: Fii SIR, fii cetăţean activ!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu de puţine ori te-ai întrebat ce fac aleşii locali pentru tine şi comunitatea ta? De ce deciziile sunt luate fără consultarea cetăţenilor? De ce aşa-zisele proiecte destinate comunităţii nu rezolvă problema acesteia? Te-ai intrebat ce poţi face TU pentru comunitatea ta, cum poţi fi cetăţean activ şi cum poţi rezolva probleme ale comunităţii?

Asociaţia PRO DEMOCRAŢIA organizează un curs de formare civică pentru tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani. Cursul îşi propune să-i înveţe pe tineri despre managementul de proiect, despre managementul timpului, despre elaborarea unui buget şi gestionarea acestuia, despre buna guvernare a unui oraş şi despre transparenţa care trebuie să existe la nivel de decizie. De asemenea, participanţii vor învăţa cum pot identifica o problemă în comunitate, cum se scrie un proiect şi cum îl pot pune în aplicare.

Cursul se adresează unui număr de 60 de studenţi de la orice facultate din România şi se va desfăşura în trei perioade, 20-23 februarie, 20-23 martie şi 27-29 martie. Pentru a te putea înscrie, trebuie să trimiţi un e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., la care să ataşezi un CV şi o propunere de proiect, sub forma unui eseu, în care să explici cum ai putea rezolva o problemă din comunitatea ta. Aplicaţiile sunt deschise până pe 16 februarie.

Evenimentul face parte din proiectul FII SIR! - Student Implicat de România, implementat de Asociaţia Pro Democraţia. Cursurile vor avea loc pe Valea Prahovei şi la Braşov, iar costurile aferente vor fi suportate de organizatori.


Împreună prin HĂŢIŞURILE instituţionale. Dacă sunteţi puşi în situaţia în care trebuie să staţi la cozi interminabile pentru asemenea acte, dacă trebuie să mergeţi din birou în birou şi din clădire în clădire pentru a le obţine, dacă birocraţia din Galaţi vă pune beţe în roate, noi suntem aici pentru a vă asculta. DETALII despre REPORTERUL CETĂŢEANULUI AICI -->> http://www.viata-libera.ro/societate/62808-galati-viata-libera-cotidian-reporterul-cetateanului-impreuna-prin-hatisurile-institutionale

Citit 3046 ori Ultima modificare Luni, 09 Februarie 2015 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.