Undiţari mici şi mari, în concurs la Maţa-Rădeanu

Undiţari mici şi mari, în concurs la Maţa-Rădeanu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În weekendul trecut, amenajarea piscicolă Maţa-Rădeanu, proprietatea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (A.J.V.P.S.) Galaţi, şi-a primit, iarăşi, în acelaşi decor mirific, oaspeţii  pescari. De data aceasta, malul unuia dintre bazinele pline ochi cu peşte a fost asaltat de membrii pescari sportivi ai asociaţiei, care au venit să se întreacă într-o competiţie devenită deja tradiţională: faza pe judeţ a Concursului naţional de pescuit staţionar, organizat în fiecare an de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.

Concurenţii, mai mici sau mai mari, mai pricepuţi în tainele „meseriei” sau doar începători, s-au simţit minunat pe malul apei pline de mistere ale adâncurile în care-şi aruncau cârligul şi momeala. Şi-au bucurat ochii cu întinderile albastre pigmentate de alb-galbenul nuferilor, străjuite de verdele foltanelor de stuf şi papură, dar…

Au avut de înfruntat o căldură toridă. În fine, au învins, din moment ce, chiar dacă unii dintre undiţari nu se vor fi situat pe primele locuri în concurs, au reuşit să scoată din adâncuri bibani vărgaţi, lacomi  şi înţepăţioşi, caraşi graşi, obleţi argintii, roşcate babuşte şi nu numai.

La urmă, totuşi, câţiva dintre participanţi au fost premiaţi, fiecare după măiestria dovedită. La categoria seniori, pe primele locuri, în ordine, s-au situat Dănuţ Cosma, Bogdan Cosma şi Octavian Talpeş; la tineret speranţe – Bogdan Concita şi Tudor Căldăraru, iar la cadeţi – Ana Maria Lupu.

Toţi au fost răsplătiţi cu diplome, dar şi cu premii destul de atractive (lansete, mulinete, beţe, rucsacuri etc.). Au plecat acasă încinşi de arşiţă, dar cu gândul la următoarea aventură pescărească în minunatul peisaj de la Maţa-Rădeanu.

Citit 801 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.