ASOCIAŢIILE care nu au semnat contractul cu CALORGAL vor fi BLINDATE. Cât vor PLĂTI gălăţenii pentru APA CALDĂ

ASOCIAŢIILE care nu au semnat contractul cu CALORGAL vor fi BLINDATE. Cât vor PLĂTI gălăţenii pentru APA CALDĂ
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

* 240 de lei pe gigacalorie este preţul pe care l-au votat aleşii * Prin act adiţional, asociaţiile vor fi obligate să constituie un fond de garanţie pentru plata în avans a facturilor pe o lună


„Sistemul a fost pornit de către Electrocentrale şi, în mod normal joi, în jurul acestei zile, se ajunge cu parametri la potenţialul normal de funcţionare. După atâtea luni de zile, după problemele cu care se confruntă sistemul centralizat, este un succes major faptul că putem să repornim sistemul, să putem da apă caldă”, a declarat primarul Marius Stan la finalul şedinţei extraordinare de ieri a Consiliului Local. Începută cu o întârziere de 39 de minute, întrunirea a durat doar 14 minute în care au fost votate toate actele necesare pentru reluarea furnizării apei calde: preţul gigacaloriei, subvenţia, majorarea capitalului social al Calorgal, bani cu care va fi plătit în avans aburul pe care îl livrează ArcelorMittal pentru apa caldă şi convenţia pentru asigurarea apei calde timp de trei luni.

Spălat cu plata înainte

Aleşii locali au aprobat preţul mediu de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice destinată populaţiei de 420,92 de lei/Gcal, inclusiv TVA. Gălăţenii vor plăti, însă, doar preţul local de facturare de 240 de lei/ Gcal inclusiv TVA, iar restul va fi acoperit din subvenţia unitară de la bugetul local 180,92 de lei/Gcal inclusiv TVA. Preţul de 240 de lei pe gigacalorie este cu şapte lei mai mic decât a fost în vara trecută. Faţă de iarna 2014-2015, este, însă, cu 40 de lei mai mare. „În iarnă, am coborât temporar preţul gigacaloriei la 200 de lei, tocmai pentru a încuraja plata, lucru care nu s-a realizat. Şi atunci ne-am dat seama că e cazul să revenim la preţul iniţial, urmând ca noi să suportăm o subvenţie de 180 de lei”, a precizat Stan.

Asociaţiile de proprietari au fost obligate, prin act adiţional la contractul cu Calorgal, să constituie o garanţie financiară corespunzătoare nivelului mediu lunar de consum estimat. Tot prin act adiţional la convenţia de facturare individuală, în cazul consumatorilor cu întârzieri repetate la plată, se poate solicita constituirea unei garanţii care corespunde consumului mediu estimat pentru o lună.

„Plata pentru abur trebuie făcută în avans, şi trebuie să avem un fond de care să dispunem. Vreau să le mulţumesc celor de la ArcelorMittal care au acceptat să furnizeze aburul necesar pentru producerea apei calde la un preţ din care nu câştigă absolut nimic, pierd. Am avut negocieri succesive de la 30 de euro gigacaloria, şi am ajuns, în cele din urmă, la 16 euro gigacaloria plus TVA, preţ în care CET nu mai are pierderi. Creditorii CET nu acceptau ca sistemul să fie repornit dacă CET înregistra un euro pierdere. Dar, dacă împreună cu cei de la Calorgal, cu asociaţiile de proprietari, nu vom reuşi să constituim acel fond de rezervă, asta însemnând o factură plătită în avans de oameni, nu putem menţine sistemul. Dacă sistemul se va opri, nu mai avem ce face, anunţăm colapsul şi pace! Sper ca acum să urmeze mulţumirea cetăţenilor că au apă caldă şi asta să se reflecte în plata facturilor”, a declarat Stan.

La propunerea viceprimarului PSD Florin Popa, asociaţiile care nu au încheiat contractele de furnizare vor fi  blindate. Până ieri semnaseră contractul cu Calorgal 324 de asociaţii, reprezentând aproape 43.000 de consumatori.

Majorare de capital pentru Calorgal

Aleşii au aprobat şi majorarea capitalului social al societăţii Calorgal cu 1.500.000 de lei, bani luaţi din bugetul local. Calorgal va vira integral suma direct în contul ArcelorMittal, cu titlu de avans contravaloare energie termică livrată sub formă de apă fierbinte. Toate acestea sunt prevăzute în Convenţia pentru asigurarea, în perioada iulie – septembrie 2015, a livrării de energie termică sub formă de apă fierbinte populaţiei din municipiul Galaţi, convenţie încheiată între Primărie - Electrocentrale Galati SA - ArcelorMittal SA – Calorgal SA.

Primarul speră ca, din octombrie, să fie repornit sistemul de furnizare a căldurii, iar la primăvară să fie deja strămutat CAF-ul de la Brăila pentru a funcţiona pe seama lui.

Desfiinţarea zonelor unitare, amânată

Consilierul local independent Alin Mihai a revenit cu amendamentul pe care l-a mai propus şi l-a rugat pe primar să ia în calcul desfiinţarea zonelor unitare. Edilul a replicat că a primit şi în scris un proiect de hotărâre în acest sens, dar consideră că "e bine să mai analizăm fundamentarea lui pentru că desfiinţarea zonelor unitare, practic, poate condamna întreg sistemul la faliment. Aşa încât, trebuie discutat în amănunt în aparatul de specialitate şi în Consiliul Local".

Cât scot alţii din buzunar pentru gigacalorie

Pentru stabilirea preţului de 240 de lei, pe care îl vor plăti gălăţenii pentru o gigacalorie, şi a subvenţiei de 180 de lei asigurată de la bugetul local, autorităţile au analizat situaţia serviciilor publice de alimentare cu energie termică la data de 31 mai 2015, în cele mai importante oraşe din ţară.

Astfel, cea mai ieftină gigacalorie este furnizată de RADET Bucureşti la preţul de 362,47 de lei inclusiv TVA, din care populaţia plăteşte 169,88 de lei. Urmează RADET Constanţa, cu un preţ de 383,2 lei, din care cetăţenilor li se facturează 310. În Vrancea, SC ENET SA Focşani cere 413,53 de lei pe gigacalorie, din care populaţia scoate din buzunar 252 de lei. Revenind la malul mării, SC GOLDTERM Mangalia SA încasează 426,04 de lei pe gigacalorie, din care 200 de lei vin de la consumatori. SC TERMPROD SRL Vaslui percepe 474,09 de lei pe gigacalorie, dar populaţia plăteşte doar 180 de lei. La Botoşani, SC Modern Calor SA încasează 489,68 de lei pe gigacalorie, dar cetăţenii achită doar 170 de lei. Braşovenii plătesc doar 210 lei pe gigacaloria furnizată de către SC TETKRON SRL.

Citit 6729 ori Ultima modificare Luni, 20 Iulie 2015 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.