Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
5 comentarii

* Sancţiunile aplicate s-au ridicat la aproape 20.000 de lei


Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJAP) Galaţi a făcut, în luna iunie, o serie de controale în magazinele şi în pieţele din municipiu, pentru a verifica în ce măsură comercianţii de legume şi fructe proaspete respectă drepturile consumatorilor. Verificările au scos la iveală numeroase nereguli, de la legume expirate lăsate încă la vânzare, până la comercianţi prinşi cu ocaua mică la folosirea cântarului.

Şi mai grav este faptul că inspectorii au constatat abateri la toţi cei 15 operatori economici verificaţi. Au fost oprite definitiv de la comercializare 50 de kg de produse, în valoare totală de 150 lei, şi au fost aplicate 11 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 19.400 de lei, precum şi patru avertismente.

Fructe stricate, calitatea I

Comisarii au găsit într-un hypermarket o cantitate de şapte kilograme de ciuperci al căror termen de valabilitate expirase. În Piaţa Centrală, trei agenţi economici vindeau fructe şi legume de o calitate îndoielnică, deşi pe etichete era specificată calitatea I. Toate aceste produse au fost retrase de pe tarabe, potrivit un comunicat transmis de CJPC Galaţi. O altă neregulă depistată de autorităţi a fost lipsa informaţiilor (ţara de origine, calitate etc.) legate de produsele comercializate.

Prinşi cu ocaua mică

"CJPC Galaţi a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la o practică incorectă utilizată de mulţi vânzători. În cadrul verificărilor pe care le-am făcut, am depistat că modul de afişare a preţurilor era de aşa natură încât să îi păcălească pe cumpărători. Concret, vânzătorii înscriau partea întreagă a preţului cu cifre de circa zece ori mai mari decât partea zecimală, aceasta din urmă fiind 99 sau 9. De exemplu, preţul unui kilogram de cireşe era de 5,9 lei, cifra 5 fiind înscrisă de zece ori mai mare decât cifra 9. Mai mult, în momentul cântăririi la cântarul electronic, vânzătorul tasta preţul de 6 lei, şi nu 5,9 lei, aşa cum era afişat. Alţi operatori economici nu afişaseră deloc preţurile", a precizat ing. Carmen Tudor, comisar şef adjunct în cadrul CJPC Galaţi. Alţi doi vânzători de la tarabe poziţionaseră cântarul de aşa natură încât cumpărătorii nu puteau vedea preţul afişat.

Potrivit legii, CJPC Galaţi nu poate face publice numele operatorilor economici sancţionaţi.

Citit 4570 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Iulie 2015 01:11

5 comentarii

  • postat de VIVIANA MOISE Sâmbătă, 25 Iulie 2015 14:26 5.13.208.*** Link la comentariu
    1
    3

    si pe str oltului aferent bloc u este un chiosc care nu da bon fiscal, nu are aer conditionat, marfa expirata si cand o duci inapoi spun vanzatoarele ca nu e marfa luata de la ele, ,vand tigari la bucata de la moldova,va rog rezolvati aceasta societate SC EVELIN EXIM SRL,ia din kaufland bere ambrosius si o vinde in magazin,se alimenteaza cu marfa de la firma SC ALIDA DISTRIBUTION SRL de 3 ori pe saptamana dar fara factura , E POSIBIL ASA CEVA?

    Raportează
  • postat de Doar vorbe-n vânt? ipocrizie? Vineri, 24 Iulie 2015 12:31 82.137.12.*** Link la comentariu
    0
    13

    Haideţi, bre, ne spuneţi şi nouă cae este legea aia sau e de fapt praf în ochi, cum scriu unii p-aici? Cum adică să nu faci publice numele agenţilor sancţionaţi? Păi, avertizarea publică a... publicului unde este? Când se umblă cu presa de mână prin pieţe, cu camere de luat vederi după inspectori, atunci nu mai este valabilă legea? Vrem şinoi să vedem că reperul de deontologie al jurnalismului gălăţean nu aruncă vorbe-n vânt doar ca să facă pe plac unei instituţii (...). Ziarişti imaprţiali şi cu respect faţă de meserie şi menire ce sunteţi, vi s-a lansat o provocare, nu răspundeţi?

    Raportează
  • postat de Marin Vineri, 24 Iulie 2015 08:54 5.2.205.*** Link la comentariu
    2
    15

    Ce-a mai mare 'teapa' e cand valorea este de 5.5 ron si te intreaba daca vrei pana la 6 ron si tu spui DA, acolo e ce-a mai mare 'pacaleala'. Multi dintre noi nici nu ne uitam la 50 de bani, dar ei cand trag linie seara, au facut bani in plus la greu. Eu personal alora care incearca sa ma momeasca asa ii pun sa imi cantareasca la fix, sa nu fie nici un gram in plus sau minus. Se uita crucis la mine cand le spun "bai nene, am cerut 1kg, daca voiam mai mult, iti spuneam eu" fff rar vezi preturi fize in piata, 99% au zecimale de genu 30 bani, 60 bani, 80 bani, tocmai din motivul asta, sa poata rotunji ei, cu acordul tau. Au invatat marketing golanii :))

    Raportează
  • postat de Calacratița Vineri, 24 Iulie 2015 01:12 79.116.109.*** Link la comentariu
    2
    26

    Haideți, măi, voi nu v-ați prins? Legea omertei, cum care lege?
    Un mic exemplu pentru cei care cred că există o asemenea lege: Agenția Națională de Presă, AGERPRES. Acțiune de control a Consiliului Concurenței. Acum, recent, la începutul lui iunie. Sancțiuni aplicate la peste 150 de operatori economic (ce comunist sună!) din domeniul agroalimentar. Și dă-i tataie listă acolo de nu se mai termina.
    Ia căutați voi pe net, după nume, articolul „Consiliul Concurentei a amendat 25 de companii din domeniul alimentar cu peste 154 milioane lei”
    A, la Galați, unde este plin de deontologi care fac jurnalism în genunchi și cu mânuțele legate de sforicele, da, așa ceva nu poate să apară, evident...

    Raportează
  • postat de Le citoyenne Vineri, 24 Iulie 2015 00:15 82.137.15.*** Link la comentariu
    1
    35

    Potrivit carei legi mu le poate face publice numele operatorilor economici sanctionati? Numarul, anul, articolul, litera, alineatul. Presa se mandreste ca este in slujba cetateanului si il informeaza. Vrem sa stim si noi, asadar.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.