CROS UMANITAR/ Peste 150 de oameni au alergat pentru micuţul Robert

CROS UMANITAR/ Peste 150 de oameni au alergat pentru micuţul Robert
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

De la copii până la vârstnici, peste 150 de gălăţeni cu suflet mare s-au reunit, duminică dimineaţă, în Grădina Publică, pentru a participa la un cros umanitar organizat de Cristi Onofrei. Acţiunea a avut ca scop strângerea de fonduri pentru micuţul Robert, un băieţel de trei ani, care suferă de paralizie cerebrală, tetrapareză mixtă şi retard sever neuropsihomotor. Cu alte cuvinte, acest băieţel nu poate avea parte de o copilărie normală, nu îşi poate ţine capul, nu poate vorbi şi nu îşi poate mişca mâinile şi picioarele.

"A fost un eveniment reuşit. Sunt foarte încântat să văd că oamenii îşi doresc în continuare să ajute. Scopul nostru principal a fost să îl ajutăm pe Robert, dar şi să promovăm sportul pentru un stil de viaţă sănătos", ne-a declarat Cristi Onofrei, iniţiatorul crosului caritabil. În urma acţiunii s-au strâns 7.210 lei.

Cei care vor să îl ajute în continuare pe Robert o pot face donând orice sumă de bani în conturile: RO67 UGBI 0000 1520 0397 1RON sau RO36 UGBI 0000 1520 1339 7EUR, deschise pe numele Păun Olga Anişoara, la Garanti Bank.

Citit 1462 ori Ultima modificare Duminică, 26 Iulie 2015 16:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.