Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
12 comentarii

Deşi ne-am obişnuit să vedem zeci de gropi pe străzile din Galaţi, „monştrii” care apar pe mijlocul unui traseu important din oraş, încă ne mai sperie.

De această dată, o nouă baliză separatoare s-a strecurat pe strada Navelor, lângă staţia de autobuze de la Spicul, avertizând şoferii că s-a produs o surpare de teren pe mijlocul străzii, iar groapa în diametru de aproximativ 40 de centimetri s-a umplut cu apă fiind un adevărat pericol în trafic. Şoferii sunt nemulţumiţi de nenumăratele gropi care tot apar pe străzi. „Această baliză a apărut recent, dar incomodează traficul şi aşa destul de aglomerat în această zonă. Ne-am dori să ştim din ce motiv apar atât de multe gropi pe mijlocul străzilor şi când vor fi acoperite”, ne-a mărturisit Marius Costoiu, un şofer în vârstă de 40 de ani.

Veşti bune de la Primărie

Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, în zona respectivă s-a produs o surpare, dar în timpul apropiat se va remedia problema. „Zona a fost semnalizată şi se va interveni imediat ce vreme o va permite. Dacă ploile se opresc, lucrările se vor face pe parcursul săptămânii viitoare”. 

Citit 4475 ori Ultima modificare Vineri, 21 August 2015 18:46

12 comentarii

  • postat de luke Joi, 20 August 2015 22:07 89.136.186.*** Link la comentariu
    1
    6

    Stefane am impresia ca tia iti cam place sa pupi primary in partea dorsala :)

    Raportează
  • postat de @STEFAN@PENTRU TOTI CEI CU CAP SEC Joi, 20 August 2015 21:28 5.13.150.*** Link la comentariu
    1
    4

    de douazeci de ani principala problema a orasului, acum agravata, este cea a subsolului. in anii astia de mandat, actuala administratie, primar+CL n-au miscat nimic in aceasta directie. orasul isi continua cursul catre dezastru, inceput cu durbaca si ajuns acum la stadiul stan. iar cei care posteaza politic si electoral pe aici nu mai pot acoperi aceste goluri, oricat s-ar stradui.

    Raportează
  • postat de STEFAN@PENTRU TOTI CEI CU CAP SEC Joi, 20 August 2015 14:49 5.13.140.*** Link la comentariu
    5
    14

    Urmareste zi de zi cine comenteaza la articolele ziarului si ai sa ramai surprins ,cand ai sa vezi aceiasi 10-20 maxim ,care nu fac altceva decat sa atace orice lucru ,fie el bun sau nu ,care se face prin orasul asta .Astia sunt cei care reprezinta orasul asta ? Stai linistit ,ca nu . Astia sunt putorile orasului ,care nu au altceva de facut decat sa ceara incontinu cate ceva ,fara insa a da nimic inapoi societatii in care traiesc (degeaba) si consuma .

    Raportează
  • postat de PENTRU TOTI CEI CU CAP SEC Joi, 20 August 2015 14:39 5.13.159.*** Link la comentariu
    6
    13

    BAI CHIAR CA SUNTETI CU CAPUL UNII....PAI CINE VREA MAI CAPURI SECI SA APARA ATATEA GROPI IN ORASUL ASTA ????? CREDETI CA VREA CINEVA ???? ASTA ESTE ORASUL IN CARE TRAIM ,IAR CONSECINTELE A CE SA FACUT TIMP DE 25 DE ANI ASTEA SUNT . SI VE-TI VEDEA CA POATE SA FIE PRIMAR SI CLINTON SI TOT VOR MAI APAREA GROPI CA ASTEA IN GALATI .DACA AR FI VREUN CLAR -VAZATOR PRIMARUL POATE AR PREMEDITA APARITIA ACESTOR GROPI DAR ASTA ESTE NUMAI IN FILME .

    Raportează
  • postat de NASPA Joi, 20 August 2015 13:46 5.13.182.*** Link la comentariu
    15
    4

    De parca ar fi singura.Ia luati un caiet A 4 (sau mai bine,mai multe caiete) si notati toate strazile unde sunt surprari sa vedeti surpriza......In special acolo unde circula autobuzele alea zdruncinatoare..........Orasul asta parca e barca pe valuri cand trec autobuzele, vai de mama lui, ne vom duce la fund cu tot cu transurb.....

    Raportează
  • postat de Anda Joi, 20 August 2015 10:35 92.80.173.*** Link la comentariu
    13
    20

    Eu ma-ntreb, in tari unde ploua ori e nins mereu.. nu se mai fac strazi? Nu se mai lucreaza? "Daca nu mai ploua, POATE reparam saptamana VIITOARE"??

    Raportează
  • postat de MM Joi, 20 August 2015 09:44 82.137.13.*** Link la comentariu
    11
    26

    Aloooo MADAME PURTATOARE de VORBE EMA TURCU acea surpare s-a re-produs deoarece fix in acel loc acum 2-3/luni s-a mai facut o lucrare de remediere a strazii.
    Deci intreb. Cine se face vinovat de lucrarea de mantuiala si din banii cui se va reface lucrarea????
    Pun aceasta intrebare deoarece eu m-am cam saturat sa fiu luat de prost si sa asigur BUNASTAREA unor firme de casa NEMERNICE ale POLITICHIEI GALATENE din taxele si impozitele platite la bugetul local!!!!

    Raportează
  • postat de luke Joi, 20 August 2015 08:53 89.136.186.*** Link la comentariu
    15
    14

    Saraci din mazepa cred ca au vrut sa faca o fantana acolo...Taiati apa si faceti fantani in fata blocului :)))))

    Raportează
  • postat de Eu Joi, 20 August 2015 07:56 5.13.254.*** Link la comentariu
    13
    21

    Așa e sapă la tunel, însă la fel ca în banc, sapa mai mulți din locații diferite, (vezi m19 la lidl) iar dacă nu se întâlnesc o să avem mai multe tuneluri.

    Acum vorbind serios pe timpul lu Ceașcă angajații apa canal verificat și reparau canalele.
    Acum Dumnezeu cu mila.

    Raportează
  • postat de eu marius stan nu promit mai mult decat pot face Joi, 20 August 2015 07:55 79.116.102.*** Link la comentariu
    15
    19

    e buna asta ....galatiul e plin de cartite psd-iste pnl-iste unpr-iste ce tot macina terasamentul

    Raportează
  • postat de zola Joi, 20 August 2015 06:33 5.13.183.*** Link la comentariu
    12
    48

    Emanuela Turcu vorbeste in necunostinta de cauza si dezinformeaza cetatenii!.In urma cu aprox 2-3 luni in zona cu asa zisa surpare, Primaria a decopertat asfaltul si a turnat beton pe 20 m patrati fara a sa-i intereseze ca la 1 m de lucrare solul este instabil sau prezinta serioase probleme. Asta se numeste sifonare de bani publici pentru ca in loc sa rezolve intreaga problema atunci, acum va interveni din nou dar costurile vor fi triple sau chiar mai mari. Asemenea magarii nu vedem decat in Galati. Primaria da astfel dovada de incompetenta prin Ecosal sau Tancrad. Acestia sunt beneficiarii lucrarilor iar primaria nu trimite in teren nici macar un om specializat care sa verifice la inceput sau la final, stadiul lucrarii, daca interventia este corespunzatoare si se face cu materialele stabilite, daca materialele trecute in deviz corespund cu cele din lucrare, daca s-a facut in perimetrul stabilit si alte detalii importante pentru calitatea lucrarii. De asta nu avem nici o lucrare in Galati care sa fie executata la standarde calitative astfel incat sa nu se mai intervina la o saptamana dupa declararea lucrarii ca fiind incheiata. Este jalnic ce se intampla.

    Raportează
  • postat de Gropzila din capul Primarelui Joi, 20 August 2015 01:49 5.13.210.*** Link la comentariu
    15
    50

    E Stanica pe dedesubt,sapa la tunelul pe sub Dunare ! :))))))))))))))))))

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.