Dragostea poate învinge orice obstacol. Au spus-o mulţi şi au şi demonstrat-o zeci de cupluri din întreaga lume. Povestea Tanţei şi a lui Ghoerghe completează lista celor care arată că dragostea poate fi un adevărat ajutor în faţa greutăţilor vieţii.
Cei doi gălăţeni s-au cunoscut în 1989, pe când ea avea 23 de ani, iar el 22. Locul în care s-au cunoscut este diferit de cele obişnuite, fiind vorba despre o clinică de recuperare din Iaşi: Tanţa, diagnosticată cu parapareză spastică, în urma unui accident suferit în copilărie, iar Gheorghe, cu pareză la mâna dreaptă, în urma unui accident de muncă.
În ciuda faptului că era veselă, frumoasă şi plină de optimism, Tanţa nu a fost deloc, la vremea respectivă, pe placul lui Gheorghe. „Iniţial, pot să spun că mă enerva. Seara ne adunam cu toţii pe hol şi jucam cărţi sau stăteam de vorbă pentru a mai uita de greutăţile vieţii. Ea râdea întotdeauna, mă imita, cânta, era mereu în centrul atenţiei. Pentru ea, spitalul era ca a doua casă”, îşi aminteşte Gheorghe.
În ciuda acestui fapt, cei doi tineri s-au apropiat unul de celălalt şi, nu după mult timp de la prima întâlnire, fiorul dragostei şi-a făcut simţită prezenţa. Încet, încet, între Tanţa şi Gheorghe a început o frumoasă poveste de dragoste. Deşi au trecut 26 de ani de atunci, îşi amintesc fiecare amănunt ca şi cum ar fi fost ieri. „Îmi amintesc şi acum de primul sărut. Tanţa stătea cocoţată pe o targă, iar eu mi-am luat inima în dinţi şi i-am furat primul sărut”, ne-a spus, zâmbind, bărbatul.
Distanţa, o nouă dovadă de iubire
La un moment dat, însă, Tanţa şi Ghoerghe au părăsit clinica de recuperare. El a plecat din Iaşi spre Galaţi, iar ea la Tecuci. Distanţa dintre cele două oraşe însă nu a fost decât un mic amănunt în faţa unei iubiri adevărate. Cum Tanţa lucra la o fabrică din Tecuci, Gheorghe mergea deseori la ea la serviciu şi îi făcea diferite suprize. Dovezile de dragoste dintre cei doi tineri au fost repede observate de cei din jur. „Sunt pasionată de mică de tricotaj. Lucram la fabrică de tricotaje de câţiva ani când l-am cunoscut pe Gheorghe. Colegele mele erau geloase şi deseori mă întrebau dacă am de gând să mă mărit. După cum bine observaţi, pereţii sunt plini cu tablouri cu goblenuri lucrate de mine. Dacă nu îmi pot folosi picioarele, măcar cu mâinile să pot lucra”, ne-a mărturisit Tanţa.
La doar patru luni de la externare, Ghoerghe a decis că sosise timpul să îşi întemeieze o familie. A vrut ca totul să fie ca la carte, motiv pentru care, împreună cu mama şi mătuşa lui, a mers la Tecuci să-i ceară mâna femeii care-i cucerise sufletul. „Am spus da din prima. Abia aşteptam acel moment, deşi eram foarte tineri”, ne spune femeia.
După nuntă, Gherghe s-a mutat la Tecuci, să fie aproape de soţia sa. Greutăţile şi-au făcut însă, din nou, apariţia în calea lor. Gheorghe nu şi-a găsit de muncă în Tecuci şi nici nu au reuşit să obţină o casă de la primărie pentru a avea unde locui. Fără sprijinul autorităţilor, cei doi au decis să se mute la Galaţi, în speranţa că aici le va fi mai uşor. Aici au primit sprijinul mătuşii Tanţei, care le-a oferit un acoperiş deasupra capului. Apoi s-au mutat cu chirie şi au continuat să spere că, într-o bună zi, vor avea o casă a lor.
Cu banii la ciorap
Tanţa a continuat să muncească în domeniul de care era pasionată: tricotajul. Şi-a făcut o bază de clienţi pentru care lucra, iar banii pe care îi câştiga erau puşi la păstrare, fără ca soţul ei să ştie. Secretul a fost păstrat cu sfinţenie de Tanţa până în ziua în care a considerat că are suficienţi bani pentru un avans la o garsonieră.
„Mi-a spus într-o zi să ne cumpărăm o garsonieră. Am spus că este nebună. De unde bani? Şi am văzut cum a scos banii, pe care îi ascunsese într-un bibelou. Noi am pus jumătate, iar cealaltă jumătate ne-a dat-o mătuşa mea”, îşi aminteşte, zâmbind, bărbatul.
Ajunşi în propria casă, de unde nimeni nu îi mai putea da afară, Tanţa şi Gheorghe au crezit că totul va intra pe un făgaş normal şi vor fi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Destinul însă le pregătise o nouă încercare.
Împreună, la bine şi la rău
La doar 32 de ani, când spera că boala nu va mai avansa, Tanţa şi-a dat seama, într-o zi, că nu îşi mai poate mişca picioarele. Nu s-au gândit niciodată că tratamentele nu îşi vor face efectul şi că se va ajunge în această situaţie. Şocul psihic şi emoţional al Tanţei a fost foarte mare. I-a fost însă alături Gheorghe, care a ajutat-o să privească în viitor.
„Nu vroiam sub nicio formă să accept ideea. Am plâns zile întregi. Dar el a fost în permanenţă lângă mine şi m-a susţinut moral. M-a învăţat să privesc oamenii fix în ochi, să zâmbesc şi să trăiesc ca un om normal”, mărturiseşte Tanţa.
„Nu mi-aş fi putut imagina viaţa fără ea. Indiferent cât de greu ne va fi, ne vom descurca, pentru că suntem împreună”, susţine Gheorghe. Bărbatul o ajută pe soţia sa să se deplaseze, în ciuda faptului că nu se poate foloi nici el de mâna dreaptă, dar asta înseamnă, până la urmă, dragostea.
Sunt împreună de 26 de ani, iar singurul regret pe care îl au este faptul că nu au copii. În rest, sunt mulţumiţi de ceea ce au şi că se au unul pe celălalt. Se descurcă din pensiile de boală pe care le primesc, iar Tanţa face în continuare goblenuri, iar asta se vede pe pereţii garsonierei în care locuiesc. Nu vor renunţa însă unul la celalat, indiferent cât de multe greutăţi vor mai întâmpina de acum înainte.
Povestea lor poate fi un exemplu pentru fiecare cuplu în parte, care ajunge într-un impas. Dragostea li se citeşte în ochi şi spun, oricui doreşte să-i asculte, că trebuie să înveţi să trăieşti în orice condiţii. „Oamenii ar trebui să înveţe să trăiască şi să simtă!”, ne-au spus, ţinându-se de mână, cei doi îndrăgostiţi, atunci când i-am întrebat ce-i sfătuiesc pe tinerii din ziua de astăzi.
Au învăţat asta din propria experienţă şi au realizat că acesta a fost unul dintre secretele care i-a ajutat să treacă peste absolut toate obstacolele.
