UPDATE/ O FETIŢĂ de cinci ani a fost MUŞCATĂ DE UN CÂINE în curtea unui spital gălăţean. Copilul a avut nevoie de OPERAŢIE

UPDATE/ O FETIŢĂ de cinci ani a fost MUŞCATĂ DE UN CÂINE în curtea unui spital gălăţean. Copilul a avut nevoie de OPERAŢIE
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

UPDATE, ora 20,30/ * Copilul se afla pe o bancă din curtea spitalului, împreună cu mama sa şi cu fratele său mai mic

O fată de cinci ani a fost muşcată de un câine, la Târgu Bujor. Incidentul nu a avut loc pe stradă sau într-un parc, ci chiar în curtea spitalului din localitate. Fata venise în vizită la mama sa, care era internată în spital. Pentru că era răcită, medicii au decis să o interneze şi pe ea, pentru a urma un tratament. Sâmbătă după-amiază, mama şi fiica au ieşit în curtea unităţii şi s-au aşezat pe o bancă.

Doar că scurtul moment de relaxare s-a transformat în clipe de coşmar, atunci când un câine din curtea spitalului a sărit la fată şi a muşcat-o de piciorul stâng, puţin deasupra genunchiului. "Mama îl avea în braţe şi pe fratele mai mic al strănepoatei mele. Dintr-odată a sărit un câine şi a muşcat-o pe copilă de pulpa stângă. Nu l-au văzut la timp, pentru că stăteau pe bancă. Am înţeles că au vreo 30 de câini în curte, ba chiar că unii angajaţi îi mai şi hrănesc", a spus Maria Macovei, străbunica fetiţei.

"Degeaba spun ei că nu sunt câinii spitalului”

Alexandrina Gălii, mama fetei, a spus că văzuse numeroşi câini prin curtea spitalului, dar că nu şi-a imaginat că ar putea fi agresivi. "Deodată, am auzit-o pe fată ţipând. Ne avertizase o asistentă să nu ieşim în curte, din cauza câinilor”, a precizat Alexandrina Gălii. Încă în stare de şoc şi îngrozită de ceea ce păţise fata sa, femeia şi-a sunat soţul. "Fetiţa plângea la telefon, când m-a sunat soţia să îmi spună ce s-a întâmplat. Sunt mulţi câini aici. Personalul de aici se duce cu băţul să-i preia pe pacienţi, din cauza asta, mai ales noaptea. Degeaba spun ei că nu sunt câinii spitalului. Căţeaua care a muşcat-o pe fetiţă am înţeles că are şi puii aici prin spital. Acum, când a ieşit tam-tam, i-a adunat pe toţi şi i-a dus la cantină, acolo în deal. Când vor să coboare, îi fugăreşte paznicul cu băţul. Putea să fie mai rău. Ne ducem la poliţie, la Direcţia de Sănătate Publică. Din ce am auzit, cineva de la spital îi hrăneşte cu mâncarea de la bolnavi“, a spus Marian Gălii, tatăl fetei muşcate.

Operată la Spitalul de Copii

Fata a fost adusă cu o ambulanţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Bariera Traian. Pentru că făcuse un vaccin antirabic cu doar trei luni în urmă, nu a mai fost nevoie de vaccinare preventivă. De aici, ambulanţa a transportat-o la Pediatrie, unde copilul a fost operat. "Fetiţa avea o plagă muşcată, în zona coapsei stângi. A fost suturată, iar starea sa de sănătate este bună acum. Va rămâne cu o cicatrice, inerentă fiecărei plăgi. Viaţa i-ar fi putut fi pusă în pericol doar în cazul în care muşcătura ar fi fost mai profundă şi i-ar fi atins un vas important de sânge. Din fericire, nu a fost cazul, muşcătura fiind una superficială. Totuşi, va mai rămâne internată o perioadă", a precizat dr. Laura Candussi, din partea Spitalului de Copii Galaţi. 

"Regret enorm incidentul. Ştiu că sunt câini care se adună de la vecinii spitalului, sărind gardul. Le-am zis vecinilor, în repetate rânduri, să nu îi mai lase dezlegaţi. Vin în curtea spitalului şi pentru că le dau pacienţii să mănânce", a precizat Doina Cucu, managerul Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor Galaţi.


O fetiţă de cinci ani a fost muşcată de un câine, chiar în curtea Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor. Copilul era internat în spital, alături de mama sa, pentru tratamentul unei răceli. Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază.

Fata a fost adusă cu o ambulanţă la Spitalul de Copii "Sf. Ioan" Galaţi, unde medicii au operat-o. În prezent, starea sa de sănătate este bună, dar a rămas internată în spital.

Vom reveni cu amănunte.

Citit 8736 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Septembrie 2015 00:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.