2,3 tone de orez, retrase de Protecţia Consumatorului

2,3 tone de orez, retrase de Protecţia Consumatorului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce şi-a schimbat denumirea, devenind din Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorul - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, iată că instituţia gălăţeană iese pentru prima dată la rampă sub noua titulatură şi… cu un nou şef.

Carmen Tudor (foto), comisar-şef în cadrul instituţiei care le apără gălăţenilor drepturile de consumatori, a susţinut ieri prima conferinţă de presă de la instalarea în funcţie.

Opt operatori amendaţi, din nouă controlaţi

„În urma unor sesizări, la Galaţi a fost demarat un control la orez, în perioada 20-26 iunie”, a explicat comisarul-şef Carmen Tudor. Se pare că respectivele boabe fuseseră reclamate la C.J.P.C. pentru că erau sparte şi neconforme cu eticheta. După ce au fost analizate la laborator, s-a confirmat: orezul era praf!

„Era vorba despre brizură de orez (N.R. orez spart), vândut ca orez normal, ceea ce demonstra intenţia producătorilor de a înşela prin denumire”, explică comisarul-şef.

Au fost aplicate amenzi de 20.000 de lei la opt din cei nouă operatori economici verificaţi, şi au fost retrase de la vânzare 2.300 de kilograme de produse neconforme, în valoare de 6.400 lei.

Să fie multă carne, dar proaspătă

La mijlocul lunii trecute, C.J.P.C. a avut un control asupra modalităţii de comercializare şi etichetare a cărnii. Au fost verificate 30 de magazine şi hipermarketuri, comisarii găsind 22 de kilograme de produse alimentare alterate, plus 15 kilograme de carne cu termenul de durabilitate depăşit, dar şi 70 de kilograme de preparate de carne neînsoţite de niciun element de identificare.

„Au fost date 23 de amenzi, în valoare de 153.000 de lei şi 18 avertismente”, conchide şefa C.J.P.C. Galaţi.

Citit 864 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.