GRAV ACCIDENT pe Centura de Vest a Ploieștiului: Cel puțin CINCI MORȚI și 28 de răniți
Foto: Sursa foto: stirileprotv.ro

GRAV ACCIDENT pe Centura de Vest a Ploieștiului: Cel puțin CINCI MORȚI și 28 de răniți
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Vineri, 5 februarie, cod roșu de intervenție pe DN1 - Centura de Vest a Ploieștiului, în urma unui accident. Potrivit digi24.ro, cinci persoane au murit, iar alți 25 de pasageri sunt răniți, printre care se află și trei copii, de 9, 14 și 16 ani.

Un autobuz plin cu oameni a lovit o autobasculantă, care circula cu viteză redusă. Accidentul a avut loc în jurul orei 6,15, în zona localității Strejnic, pe sensul de mers către Brașov.

Din primele cercetări, șoferul autobuzului ar fi vinovat de producerea accidentului, a transmis siteul stirileprotv.ro. Autobuzul, care efectua curse regulate pe traseul Mănești-Ploiești, a lovit din spate autobasculanta încărcată cu nisip, la fața locului nefiind depistate urme de frânare.

Potrivit mediafax.ro, la locul accidentului s-a intervenit cu opt ambulanţe SMURD, două autospeciale pentru descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, un spital mobil, trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, şapte autospeciale de primă intervenţie şi comandă, şi 14 ambulanţe SAJ. La intervenţia pentru salvarea persoanelor implicate în accident au participat 83 de pompieri (19 ofiţeri şi 64 subofiţeri), alături de aceştia acţionând şi medicii şi asistenţii medicali, poliţişti şi jandarmi.

Autoritățile iau în calcul mai multe ipoteze, în sensul că șoferul ar putea să fi adormit sau autocarul ar fi putut avea probleme tehnice.

UPDATE, ora 11,00: Ministerul de Interne a comunicat, potrivit mediafax.ro, ultimul bilanţ al accidentului rutier care s-a produs vineri dimineaţă pe centura de vest a municipiului Ploieşti, acesta indicând 5 morţi şi 28 de grav răniţi, între cei grav răniţi fiind 11 bărbaţi, 16 femei şi un copil.

Citit 2131 ori Ultima modificare Vineri, 05 Februarie 2016 11:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.