O biserică frumoasă, românească, cu parorh vrednic, plină de lume la slujbe, un loc plin de har. De la intrarea, pe ușa de lemn, stă un petec verde, scris ”EXIT” cu litere albe. Știu ce înseamnă cuvântul ”exit”, nu vă grăbiți să-mi explicați. Explicați-mi în schimb, ce caută petecul acolo, scris în engleză? Preferam ”IEȘIRE” în loc de englezism.
Într-o biserică ortodoxă cu mireni români, cred că cel mult un sfert din ei au habar de câteva cuvinte în engleză, nu văd rostul unui indicator în altă limbă. Extrapolând, putem încerca în ebraică veche, latină, greacă veche sau slavonă. Mă duce gândul la acțiunea bisericii de a defini familia în constituție, ca formată din bărbat și femeie, fără alte intruziuni, interpretări, tălmăciri sau elemente străine. O acțiune pe care o susțin și o vreau finalizată. Dar toate astea pot avea succes dacă vorbim și găndim românește.
Aceste mici amănunte, ca ”exit”, ”ok” și altele, fac diferența , sunt ”chichirezurile” ce denaturează sensul lucrului sau înțelegerea corectă. IEȘIRE, scrieți IEȘIRE, vă rog! Pe de altă parte, îmi place sensul ascuns, dreptul la gândire pe care-l primim de la acel semn impus de pompieri și admis de parorh. Ușa este închisă, vedem ”EXIT” la ieșirea din biserică; o trezire la realitate, după ușa asta suntem afară, acolo unde trebuie să păstrăm ce am primit spiritual în biserică. Ușa este deschisă, ”EXIT” scrie la intrarea în biserică; mintea-mi face o pauză pentru efortul de gândire ce vine. Deci, la intrarea în biserică este ieșirea din lumea mea, pășesc pe un alt tărâm. FRUMOS! Și de asta îmi iubesc biserica ortodoxă strămosească, este plină de simboluri, înțelesuri ce așteaptă să le pătrundem. În final, întreb, cum facem, ce rămâne? EXIT sau IEȘIRE?
