Unde s-au făcut cele mai multe PORTĂRI de telefonie

Unde s-au făcut cele mai multe PORTĂRI de telefonie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Din totalul celor 2.616.550 de numere portate în România până la finalul lui 2015, mai bine de 77 la sută, adică 2.027.534 au fost numere de telefonie mobilă, restul fiind numere de telefonie fixă. 

În 2015, au fost portate 844.477 de numere, cu aproape 300.000 de numere mai multe decât în 2014, şi de aproape patru ori mai multe decât în 2013. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) confirmă că şi media lunară de portări pentru anul 2015 a fost mai mare, de aproximativ 70.000 de numere portate în fiecare lună, faţă de 47.000 în 2014 şi aproape 23.000 în 2013.

"Furnizorii de telefonie mobilă au reuşit în anul 2015 să atragă prin portare 723.443 de utilizatori. Dintre aceștia, aproape jumătate au optat pentru reţeaua RCS & RDS (348.328), în timp ce Vodafone a primit prin portare 153.772 de noi utilizatori, Orange 128.160, Telekom Romania Mobile Communications 76.676, iar Telekom Romania Communications 16.459. Se remarcă în continuare tendinţa mai accentuată a utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă cu abonament de a beneficia de avantajele portabilităţii, procentajul în funcţie de tipul de serviciu al celor care aleg să își porteze numărul fiind de 52 la sută utilizatori cu abonament și 48 la sută utilizatori de cartele preplătite", se arată într-un comunicat emis de ANCOM: 

În ceea ce priveşte numere de telefonie fixă portate în 2015, cei mai mulţi clienţi noi aparţin Vodafone (63.983), în timp ce Telekom Romania Communications a reuşit să mai atragă doar 2.404 clienţi. Celelalte trei mari companii de telefonie fixă de pe piaţă nu reuşesc, cumulat, să se apropie de numărul de portări făcute de Vodafone, dat fiind că RCS& RDS  are doar 23.369 de numere portate pe 2015, UPC România doar 12.791, iar Orange 11.062.

Citit 2895 ori Ultima modificare Duminică, 28 Februarie 2016 19:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.