Nu mai există niciun dubiu, specializarea Drept din cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea „Dunărea de Jos” este acreditată. Decizia Guvernului a fost publicată luni în Monitorul Oficial, astfel că, în acest moment, facultatea are două specializări acreditate: drept şi administraţie publică.
„Am deosebita plăcere să vă anunţ că, după câteva luni de aşteptare, după o serie de sesizări, Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior a decis acreditarea specializării noastre”, a anunţat conf. dr. Oprea Răducan, de la Facultatea de Drept.
Acesta i-a invitat pe absolvenţii de liceu să se îndrepte către această specializare. „Barometrul nostru de calitate este rezultatul obţinut la licenţă, unde s-a înregistrat o promovabilitate de sută la sută”, a mai spus Oprea Răducan.