Pompierii l-au salvat pe Leonard

Pompierii l-au salvat pe Leonard
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Blocat în apartamentul incendiat, un adolescent a fost la un pas de a se intoxica cu monoxid de carbon * Salvatorii ISU şi echipajul SMURD l-au scăpat, evitând o nenorocire *

Vineri, în jurul orei 13.00, la telefonul pentru urgenţe 112, s-a anunţat că, prin fereastra  bucătăriei unui apartament de la etajul patru al blocului A 9 din Micro 16, iese fum. Curând, vecinii adunaţi în faţa imobilului au observat un adolescent care a deschis un alt geam şi încerca să evite să inspire fumul gros din apartament.

Era calm, dar martorii au înţeles imediat că băiatul nu poate ieşi din apartament aşa că au telefonat din nou la 112 şi au precizat faptul că în apartamentul în care s-a declanşat incendiul se află blocat un copil.

Cât se poate de prompt, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis la faţa locului echipajul SMURD, salvatorii care acţionează cu maşina de intervenţii speciale (descarcerări etc,), precum şi autoscara telescopică. În timp ce autoscara era poziţionată pentru a fi ridicată până la etajul patru, salvatorii n-au mai aşteptat, şi, echipaţi cu sisteme autonome de respiraţie, au intrat în apartamentul plin de fum şi l-au scos în siguranţă pe tânărul în vârstă de 17 ani.

În paralel, echipajul unei ambulanţe îi acorda asistenţă bunicii băiatului. Se pare că aceasta locuieşte în apropiere şi, văzându-şi nepotul prizonier în apartamentul incendiat, a făcut un atac de panică.

După cel mult trei-patru minute de la sosirea echipajelor de urgenţă, Leonard era salvat. Echipajul SMURD l-a urcat în ambulanţă unde i-a măsurat tensiunea şi concentraţia de oxigen în sânge după care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Tot doar câteva minute le-a luat pompierilor şi lichidarea incendiului a cărui cauză urmează a fi stabilită. Se pare că de vină ar fi hota, care a atras perdeaua deasupra flăcării aragazului.

Simţind miros de fum, adolescentul a încercat să intre în bucătărie, dar, spre lauda sa, ştia că există riscul să se intoxice cu monoxid de carbon aşa că a procedat „ca la carte” retrăgându-se în camera cea mai îndepărtată, unde a stat în dreptul geamului deschis până la venirea pompierilor. Mai mult, a dovedit o stăpânire de sine exemplară.

De asemenea, se cuvine remarcată mobilizarea fără cusur a tuturor serviciilor de urgenţă care au acţionat la acest caz.

Citit 1042 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.