SPECTACOL dedicat Paştelui

SPECTACOL dedicat Paştelui
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Peste 40 de membri ai comunităţii germane gălăţene au sărbătorit duminică, 3 aprilie, Învierea Domnului, la sediul Forumului German.

Tiberiu Hirschkorn, preşedintele forumului, a organizat, alături de Elena Popa, o serie de activităţi dedicate Paştelui, pregătind un program artistic, în cadrul căruia au fost prezentate tradiţii specifice, s-au recitat poezii, iar corul copiilor a interpretat cântece specifice acestei sărbători.

În foto, corul copiilor interpretând cântece specifice acestei sărbători

La sfârşitul evenimentului, copiii au primit câte un mic cadou, iar cei prezenţi au gustat bucate specifice sărbătorii.

Citit 1225 ori Ultima modificare Luni, 04 Aprilie 2016 21:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.