Cele şase organizaţii patronale care organizează protestul naţional al transportatorilor rutieri, care va avea loc pe 15 septembrie, în Bucureşti, aşteaptă şi societatea civilă să se alăture protestului lor contra majorării nejustificate, cu peste 300 la sută, a tarifelor RCA.
Acţiunile de protest au început deja: în mai multe oraşe din ţară, mijloacele de transport ale operatorilor rutieri merg cu viteză redusă în fiecare zi, timp de două ore, iar în Bucureşti, cei care trec prin faţa sediului guvernului şi al ASF claxonează. S-a stabilit, de asemenea, ca toţi şoferii nemulţumiţi de situaţia actuală să aibă pe parbriz, în dreapta jos, o coală de hârtie A4 pe care să fie scris „Protest RCA”.
„S-a ajuns ca, pentru un microbuz de 14 persoane, RCA-ul să fie de 8.000 de lei pe an, adică aproape 700 de lei pe lună! Iar la mine poate să vină un beneficiar care să îmi spună că vrea cinci microbuze, nu unul singur. Iar eu ce fac, trebuie să plătesc RCA-ul pentru toate cinci, dacă vreau să pot circula cu ele. Vom pune afişul cu «Protest RCA» pe parbriz la toate maşinile noastre, fie că sunt taxiuri, microbuze de marfă sau de pasageri şi aşteptăm şi populaţia Galaţiului să se alăture protestului nostru. Poate că oamenii spun că, pentru un autoturism personal, un RCA de 500-600 de lei e o sumă mică. Dar nu e deloc aşa!”, ne-a declarat Silviu Cîrlan, preşedintele filialei Galaţi a COTAR, una dintre confederaţiile organizatoare ale protestului din 15 septembrie.