Moş Crăciun a venit, pentru 200 de copii, cu Poliţia Locală

Moş Crăciun a venit, pentru 200 de copii, cu Poliţia Locală
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Şi anul acesta, Moş Crcăiun a venit cu… Poliţia locală. În cadrul evenimentului, Petru Biru, vrânceanul care a mers la poliţie pentru a preda o mapă în care erau documente şi bani - CLICK AICI PENTRU DETALII, a fost premiat de poliţiştii locali. Impresionaţi de gestul făcut de bărbat, oamenii legii i-au oferit acestuia mai multe daruri, pentru a-i face sărbătorile mai frumoase.

În cadrul evenimentului “Moş Crăciun vine cu Poliţia Locală”, care a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, nu doar Petru Biru a primit daruri. 200 de copii, dintre care 40 de la Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi”, au primit şi ei cadorui de la Moş Crăciun. "Am oferit circa 200 de cadouri copiilor poliţiştilor locali, dar şi unor elevi de la Şcoala "Simion Mehedinţi". La eveniment a participat şi Primăria Galaţi cu 200 de cadouri. Astfel, darurile sunt mai valoroase şi numai bune de pus sub brad", ne-a explicat Petrică Hahui, directorul Poliţiei Locale Galaţi.

Până la sosirea lui Moş Crăciun, cei mici au avut ocazia să urmărească filmul de animaţie "Sing. Hai să cântăm!", care a avut premiera în România în urmă cu doar câteva zile.

Citit 976 ori Ultima modificare Marți, 20 Decembrie 2016 18:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.