Sărbătorile vin cu o CRIZĂ de vaccin

Sărbătorile vin cu o CRIZĂ de vaccin
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Serul antirabic este singura metodă de prevenire a apariţiei rabiei


Judeţul Galaţi se confruntă, de două săptămâni, cu lipsa vaccinului antirabic. Din acest motiv, pacienţii muşcaţi de câini sau de alte animale nu pot fi imunizaţi împotriva unei boli care, din momentul apariţiei simptomelor, devine incurabilă. Actuala criză afectează majoritatea judeţul din ţară, iar medicii nu ştiu când vaccinul va ajunge din nou în spitale. În medie, lunar, în judeţul Galaţi sunt necesare în jur de 90 de doze de vaccin antirabic.

În Galaţi, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Sf. Cuvioasă Parascheva", funcţionează singurul Centru Antirabic din judeţ. Astfel, toate persoanele muşcate sunt direcţionate aici, unele dintre ele având nevoie de vaccinare preventivă împotriva rabiei. Doar că, de ceva vreme, acest tratament nu mai este disponibil.

"De aproximativ două luni, am încercat, în repetate rânduri, să achiziţionăm vaccinul antirabic de pe piaţă, însă produsul nu mai este de găsit. În urmă cu aproximativ două săptămâni, stocurile de care dispuneam au fost epuizate. Din fericire, până în momentul de faţă (miercuri, 21 decembrie - n.r.), nu au fost pacienţi pentru care să existe suspiciuni că animalul care i-a muşcat ar fi fost turbat. Bineînţeles, nu se ştie niciodată când o astfel de situaţie ar putea apărea", a precizat dr. Mihaela Ganea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi.

Autorităţile ridică din umeri

Situaţia a fost adusă şi la cunoştinţa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi. "Noi am trimis o informare către Ministerul Sănătăţii, care a confirmat lipsa vaccinului de la distribuitorul unic Unifarm", a spus Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi. Totul este agravat şi de faptul că serul antirabic, produs administrat de urgenţă în cazul în care persoana are muşcături multiple sau/şi profunde, cauzate de un animal turbat sau sălbatic, lipseşte de asemenea din Galaţi, încă din vară. Criza este generată tot de lipsa serului din depozitele distribuitorului unic Unifarm. 

Ce este rabia

Cunoscută în popor şi sub numele de turbare, rabia este o boală infecţioasă acută determinată de virusul rabic transmis de la animale la om, prin muşcătură. Este o encefalo-mielită cu evoluţie rapidă şi invariabilă spre deces. Afecţiunea se manifestă prin accese nervoase puternice, urmate de paralizie. Anual, se înregistrează în lume între 50.000 şi 70.000 de morţi cauzate de rabie, majoritatea în Asia şi în Africa. Omul poate fi infectat cu virusul rabic atât prin muşcătura unor animale domestice (câine şi, mai rar, pisică - n.r.), cât şi prin muşcăturile de animale sălbatice: vulpi, lupi, lilieci etc.

Virusul atacă şi lezează sistemul nervos central, care include atât encefalul (creierul), cât şi măduva spinării. Pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate înainte de apariţia vreunui simptom. Primele simptome pot apărea într-un interval cuprins între câteva zile şi aproape un an, însă în majoritatea cazurilor simptomele se dezvoltă în patru-şase săptămâni de la momentul infecţiei. Tratamentul afecţiunii este indicat şi în cazul în care simptomatologia nu debutează la scurt timp de la expunerea la virusul ce produce boala.

Simptome la animale

Animalele infestate pot manifesta simptome vizibile sau tulburări de comportament. Animalul care a muşcat o persoană şi care s-a comportat sau se comportă ciudat poate fi infectat cu virusul rabic. Este importantă urmărirea, pe cât este posibil, a animalului respectiv pentru a putea oferi un tratament corespunzător şi la momentul oportun oricărei persoane care a intrat în contact cu animalul respectiv. Este foarte posibil ca un animal să aibă rabie dacă prezintă următoarele semne: lipsa fricii de oameni, mai ales la animalele sălbatice; atitudine timidă la un animal de casă care era de obicei prietenos; nelinişte, excitabilitate, agresiune sau schimbări bruşte de comportament; salivare în exces; animale active noaptea (lilieci, ratoni şi sconcşi) care devin active în timpul zilei; consumul de substanţe care în mod normal nu sunt comestibile; paralizie, care uneori poate fi unicul semn.

Citit 2172 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Decembrie 2016 23:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.