Peste 500 de elevi au legat şcoala de gard

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dintre cei 6.171 de elevi care s-au prezentat la examenul de evaluare naţională anul acesta, doar 5.626 au participat la repartiţia computerizată pe locurile de la clasa a IX-a.

Rezultă că peste 500 de elevi au legat şcoala de gard. Lor li se adaugă şi cei 203 elevi neşcolarizaţi sau cu situaţia şcolară neîncheiată şi cei peste 500 de elevi care sunt corigenţi la unul sau mai multe obiecte.

În total, sunt în jur de 1.200 de elevi despre care nu se ştie în ce condiţii se vor înscrie sau nu la liceu.

E drept că în august se va desfăşura sesiunea de corigenţe şi cei care vor fi promovaţi vor putea participa la etapa a treia a repartiţiei computerizate, pentru care au la dispoziţie peste 970 de locuri.

De altfel, de câţiva ani încoace, numărul celor care finalizează clasa a VIII-a, dar care nu mai continuă învăţământul obligatoriu până la sfârşitul clasei a X-a se menţine în jurul aceleiaşi cifre.

Nici cadrele didactice şi nici reprezentanţii ISJ nu ştiu ce se întâmplă cu toţi aceşti tineri – dacă pleacă din ţară, dacă se înscriu la seral sau la frecvenţă redusă, pentru a putea munci, dacă abandonează cu totul ideea de şcoală şi se apucă de altceva ori dacă renunţă la liceu doar din cauză că familia nu îi poate susţine financiar.

Lucrul şi mai trist este că tot de ani buni nimeni nu întreprinde nimic pentru a afla care este situaţia lor şi cum ar putea fi îmbunătăţită.

Citit 897 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.