CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI, un proiect care nu va fi continuat

CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI, un proiect care nu va fi continuat
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Actualul Guvern nu îşi asumă continuarea demersului de achiziţionare a sculpturii "Cuminţenia Pământului", început de fostul premier Dacian Cioloş, a declarat secretarul de stat în Ministerul Culturii Alexandru Oprean, în şedinţa Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor.

"Din punctul de vedere al actualului Guvern, prin Ministerul Culturii, doresc să menţionez faptul că vorbim de un proiect al unui guvern care nu mai are putere legală. De ce? Pentru că ultima Hotărâre de Guvern a fost de restituire a contribuţiilor către donatori, iar în această situaţie, Guvernul actual, prin Ministerul Culturii, nu îşi poate asuma continuarea acestui demers, rămânând ca prioritate opera lui Brâncuşi, viaţa, evocarea personalităţii şi operei acestuia ca părinte a sculpturii moderne, însă, date fiind tehnicalităţile care au fost discutate pe parcursul anului 2016, măsurile care s-au întreprins şi, inclusiv, asumarea insuccesului acestui proiect, actualul Guvern nu poate să susţină şi să îşi asume continuarea acestuia", a declarat secretarul de stat în Ministerul Culturii Alexandru Oprean.

Un gălăţean a realizat CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI în faţa blocului - CLICK AICI PENTRU DETALII

Citit 1179 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Ianuarie 2017 20:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.