PENITENCIARELE pot fi modernizate pe bani europeni! APEL de proiecte
Foto: Multe din clădirile publice gălăţene pot fi modernizate prin POR 2014-2020 | Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

PENITENCIARELE pot fi modernizate pe bani europeni! APEL de proiecte
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Clădirile publice şi sistemele de iluminat public din Galaţi, îndeosebi cele care înregistrează consumuri energetice mari, inclusiv penitenciarele, pot fi reabilitate, modernizate şi chiar consolidate pe bani europeni, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiţii 3.1, Operaţiunea B - Clădiri Publice, au afirmat reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est, într-o sesiune de informare privind două apeluri de proiecte lansate care a avut loc joi, la Galaţi.

Alocarea financiară totală, pe acest tip de proiecte, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Est este de 43,15 milioane de euro, iar valoarea eligibilă a unei cereri de finanţare poate fi cuprinsă între 100.000 şi 25 de milioane de euro.

În cadrul acestui apel de proiecte, un solicitant poate depune mai multe cereri de finanţare şi nu există restricţii cu privire la numărul partenerilor din proiect – aviz autorităţilor locale! Important: clădirea căreia i se vizează creşterea eficienţei energetice trebuie să fi fost finalizată până în 1999, să nu mai fi beneficiat de finanţare publică în ultimii cinci ani, să nu fie încadrată în clasa I sau II de risc seismic, să nu fie clasată ca monument istoric sau utilizată ca lăcaş de cult. Penitenciarele, căminele aferente instituţiilor de învăţământ, clădirile cu destinaţie de locuinţe sociale sau în care sunt furnizate servicii sociale SUNT eligibile în cadrul acestor proiecte, precizează ADR Sud-Est.

Cererile de finanţare pot fi depuse până pe 28 august 2017, ora 10,00.

Cel de-al doilea apel de proiecte vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea infrastructurii de servicii sociale fără componentă rezidenţială, destinată persoanelor vârstnice. Alocarea financiară la nivelul Regiunii S-E este de 3,98 milioane euro. Valoarea eligibilă a unui proiect este cuprinsă între 50.000 şi 950.000 de euro. Proiectele se depun între 28 februarie, ora 12,00 - 29 august 2017, ora 12,00.

Citit 2310 ori Ultima modificare Duminică, 29 Ianuarie 2017 13:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.