Ping-pong cu adeverinţele de student
Foto: Foto: Viaţa liberă, Marius Prisacariu

Ping-pong cu adeverinţele de student
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Diavolul stă în detalii - spunea cineva şi avea mare dreptate. O problemă aparent minoră, cea a adeverinţelor eliberate de universităţi pentru transportul gratuit pe CFR al studenţilor, naşte o fisură de comunicare între Ministerul Transporturilor şi cel al Educaţiei, ale căror puncte de vedere se bat cap în cap.  

Să mergi gratuit cu trenul, student fiind, nu înseamnă că nu plăteşte nimeni pentru acea călătorie. "Aceste costuri sunt asumate de statul român şi sunt decontate de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii, în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenţi, este obligatorie atât pentru evitarea unor situaţii neplăcute (de ex. supraaglomerare sau dublarea locurilor) pentru pasageri (nu doar pentru studenţi!) prin dimensionarea corectă a capacităţilor de transport, în funcţie de fluxuri, cât şi pentru acoperirea costurilor prin compensarea necesară”, spune CFR Călători, iar afirmaţia este absolut corectă.

Regulile anunţate de CFR Călători pentru acordarea gratuităţii transportului feroviar pentru studenţi sunt deja cunoscute şi prevăd legitimaţia de student pentru reducere/ gratuitate la transport vizată pentru anul 2016-2017 (pentru studenţii de până în 26 de ani, inclusiv pentru cei din anul I) sau adeverinţa pentru gratuitate la transport (pentru masteranzi, doctoranzi şi studenţi de peste 26 de ani).

Problema apare atunci când un student de anul I, sub 26 de ani, nu deţine legitimaţia pentru reducere/ gratuitate (din motive dintre cele mai diverse), ci prezintă doar o adeverinţă eliberată şi vizată de universitate. Caz real, la Galaţi, două studente ale Universităţii „Dunărea de Jos” au fost nevoite să-şi cumpere bilet întreg către destinaţie, deşi îndeplineau toate celelalte condiţii pentru a beneficia de transport gratuit.

Contactaţi de „Viaţa liberă”, reprezentanţii CFR Călători susţin că doar studenţii cu legitimaţie primesc transport gratuit: „Studenţii din anul I trebuie să solicite la secretariatul Facultăţii înlocuirea adeverinţei de transport cu legitimaţia de transport cu reducere/ gratuitate, deoarece adeverinţa nu are valabilitate pentru tot anul universitar, fiind eliberata exclusiv celor care nu au beneficiat la reducere la transport în baza Legii 1/2011 (masteranzi, doctoranzi peste 26 de ani). Faptul că unii studenţi, la data de 1 februarie 2017, nu aveau legitimaţie de student cu reducere 50 la sută la transport este o situaţie care ţine strict de studenţi şi de instituţiile de învăţământ superior acreditate şi poate fi soluţionată la acest nivel”.

Pe de altă parte, universitatea gălăţeană susţine că nu le poate da studenţilor săi, în momentul de faţă, decât adeverinţe şi că eliberarea legitimaţiilor pentru reducere/ gratuitate pe CFR a fost stopată de căţre Ministerul Educaţiei pe 31 ianuarie şi va fi reluată în toamnă, la începutul anului universitar 2017-2018.

Universitatea susţine că toate adeverinţele sunt valabile

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi afirmă că „a asigurat, prin intermediul secretariatelor facultăţilor, atât legitimaţii de student pentru reducere/ gratuitate la transport, cât şi adeverinţe pentru gratuitate la transport tuturor celor care au solicitat acest lucru de la începutul anului universitar 2016/2017 şi până la 31 ianuarie 2017. Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 2/2017, legitimaţiile de student pentru reducere/ gratuitate la transport nu se mai eliberează. În aceste condiţii, până la începerea anului universitar 2017/2018, studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă - licenţă, master, doctorat - în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România, care până la data intrării în vigoare a OUG 2/2017 nu au beneficiat de legitimaţia de student pentru reducere/ gratuitate la transport, vor beneficia de călătorii gratuite pe baza adeverinţelor eliberate de instituţia de învăţământ superior la care sunt înmatriculaţi (conform art. 3, alin. 6, litera c din Normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, aprobate prin HG 43/2017)”.

Aşadar, în opinia universităţilor (pentru că situaţia de la Galaţi nu e singulară), adeverinţa de transport pentru studenţii de anul I ar trebui să fie de ajuns. CFR Călători spune însă că nu. Cine are dreptate? A rămas... ca-n tren!

Citit 8911 ori Ultima modificare Joi, 16 Februarie 2017 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.