La doar 24 de ani, Diana a vizitat întreaga lume

La doar 24 de ani, Diana a vizitat întreaga lume
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

După terminarea liceului ne gândim deseori la viitoarea noastră posibilă carieră. De foarte multe ori, după ce terminăm şi studiile superioare, ne răzgândim şi alegem ceva mai puţin aşteptat. Fie că luăm în calcul factorul financiar, fie că pur şi simplu ne schimbăm ideile despre lume, un lucru e cert: viaţa ne oferă întotdeauna surprize plăcute. Diana mi-a fost colegă de liceu. Avea un zâmbet frumos, era comunicativă şi era foarte bună la limbile străine. Acum, are unul din cele mai râvnite joburi: este stewardesă. Dincolo de fotografiile superbe, cu locaţii unde toată lumea şi-ar dori să ajungă, viaţa de însoţitor de bord presupune multe sacrificii. Despre ceea ce face, dar şi despre ce înseamnă să lucrezi pentru o companie aeriană, ne va povesti Diana Gabriela Găletuşe, în vârstă de 24 de ani.

-  Cum a început cariera ta de stewardesă?

- Nu m-am gândit niciodată prea mult la posibilitatea de a fi stewardesă. În timpul liceului îmi doream foarte mult să devin psiholog. Mi-am dat seama că mi s-ar potrivi altă meserie. Am aşteptat până am împlinit 21 de ani, vârsta minimă pentru a fi acceptată la o companie arabă şi am mers la interviu. Am fost admisă din prima şi aşa a început cariera mea în aviaţie.

- La ce companie eşti angajată? Ce te-a atras cel mai mult la acest loc de muncă?

- Înainte am lucrat pentru compania Eihad Airways, în Emiratele Arabe Unite, dar anul trecut m-am întors în ţară. Muncesc în continuare în domeniu, dar, din păcate, nu am voie să divulg numele companiei. Despre actuala companie pot spune că am ales-o pentru că nu va fi la fel de obositor, neavând zboruri de durată mare.

- Ce înseamnă, de fapt, să fii stewardesă şi cum ţi-a schimbat viaţa alegerea acestei cariere?

- În primul rând acest job presupune foarte multe nopţi nedormite. Această experienţă m-a maturizat foarte mult şi mi-a modificat percepţia asupra vieţii. Am vizitat foarte multe locuri şi pot spune că avea mare dreptate cel care spunea că atunci când călătoreşti îţi lărgeşti orizonturile.

-  Care sunt destinaţiile tale preferate de zbor?

- Maldive, New York şi Kuala Lumpur vor avea întotdeauna un loc special în inima mea.

 - Sunt sigură că există şi dezavantaje ale acestui job. Ce ne poţi spune despre ele?

- Orice dezavantaj este completat de un avantaj. Dezavantajele ar fi distanţa faţă de casă şi în primul rând distanţa dintre noi şi cei dragi. De asemenea, lipsa somnului este un alt dezavantaj. Bioritmul se dă peste cap şi la început, pot spune, că veţi fi complet debusolaţi. Dar, eu privesc partea plină a paharului. Nu am o viaţă plictisitoare, nu sunt obligată să merg la muncă de luni până vineri, câştig destul de bine şi călătoresc mult.

-  Care a fost cea mai lungă călătorie pe care ai parcurs-o?

- Cea mai lungă cursă a fost în Abu Dhabi- Los Angeles, durata acesteia fiind de 16 ore şi jumătate la dus şi 15 ore la întors. Am făcut parte din echipajul acestui zbor de patru ori. Este un zbor aparent interminabil, dar am încercat mereu să mă concentrez pe destinaţie în sine. Atunci când ajungi în Los Angeles realizezi că a meritat toată aşteptarea. Trebuie să recunosc că aş accepta oricând provocarea de a fi pe acest zbor şi pentru a cincea oară.

-   Ai colegi din întreaga lume. Cum este să lucrezi într-o echipă cu oameni care provin din culturi atât de diferite?

- În primul rând, trebuie să fii deschis şi să îţi doreşti să profesezi cu adevărat. Uneori poate fi o adevărată provocare să te înţelegi cu anumite naţionalităţi, dar mai ales cu pasagerii. Nu te plictiseşti niciodată într-un astfel de echipaj. Cel mai important aspect este rasismul, care nu este acceptat sub nici o formă.

-  Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

- Încă nu m-am decis în legătură cu ceea ce voi face. Îmi doresc o familie, dar încă sunt atrasă de mirajul Emiratelor. Recunosc că nu ştiu dacă voi munci în acest domeniu toată viaţa, dar uneori, când sunt în avion, am sentimentul că acesta este drumul meu şi că mi-am ales profesia potrivită.

Citit 6895 ori Ultima modificare Joi, 16 Martie 2017 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.