Electrica, oamenii şi priorităţile

Electrica, oamenii şi priorităţile
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

O doamnă din Slobozia Conachi a sunat ieri la ziar: "S-a restabilit alimentarea cu energie electrică în comună acum trei zile, dar sunt câteva case unde lumina s-a întrerupt iar, după numai o zi. Bunica mea are 90 de ani, este nevoie să fie supravegheată permanent. Cineva are grijă de ea noaptea, dar, pe lângă faptul că soseşte pe beznă totală, acea persoană trebuie să stea şi toată noaptea fără lumină în casă. Am sunat la telefonul de deranjamente al Electrica, 929, şi o doamnă de acolo mi-a spus că nu suntem prioritari, că sunt alte zone, cu mult mai multe persoane afectate, unde se intervine. Ajutaţi-ne, vă rog, nu mai ştim unde şi cui să ne adresăm!".

În satul Vameş, comuna Piscu, un alt caz, pe care ni l-a semnalat Lucian Toma: "Un stâlp de la Electrica stă rezemat de gardul casei, e gata să cadă, iar firele aproape ating pământul. Localitatea apare în comunicate ca fiind "rezolvată" de cei de la Electrica, dar mai sunt câteva gospodării care încă nu au curent, de mai mult de o săptămână. La 929 nu răspunde nimeni, nu ştim cu cine să mai vorbim!".

Sunt doar două din zecile de cazuri care ne-au fost semnalate, cu disperare, în ultimele zile.

Citit 2717 ori Ultima modificare Duminică, 30 Aprilie 2017 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.