Paşii necesari pentru a vă căsători

Paşii necesari pentru a vă căsători

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
3 comentarii

Căsătoria se încheie la Serviciul de Stare Civilă Galaţi, dacă cel puţin unul dintre soţi are domiciliul stabil sau reşedinţa în municipiul Galaţi. Prin excepţie, căsătoria se poate încheia la Serviciul de Stare Civilă, chiar dacă viitorii soţi nu au domiciliul sau reşedinţa în raza municipiului Galaţi, cu aprobarea primarului.

Actele pentru încheierea căsătoriei se depun cu zece zile calendaristice înainte, termen în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.

Certificatul medical prenupţial (privind starea sănătăţii) este valabil 14 zile de la data emiterii şi trebuie să fie valabil atât la data depunerii actelor cât şi la căsătorie, să conţină parafa şi semnătura medicului şi menţiunea „Se poate căsători”. Acest control constă într-o analiză HIV şi un VDRL.

Numele de familie al soţilor după căsătorie poate fi: numele dinaintea căsătoriei, numele oricăruia dintre soţi, numele lor reunite, unul dintre soţi îşi păstrează numele dinaintea căsătoriei, iar celălalt soţ poate să poarte numele lor reunite.

La oficierea căsătoriei, actul de identitate al soţului care îşi schimbă numele va fi invalidat, urmând a fi preschimbat în termen de 15 zile. Celor care doresc să călătorească în străinătate imediat după oficierea căsătoriei şi au actul de identitate invalidat li se recomandă să solicite informaţii suplimentare de la instituţiile abilitate.

Taxa de căsătorie în zilele nelucrătoare este de 95 lei. Nu se percepe taxă pentru oficierea căsătoriei în zilele lucrătoare. De reţinut este faptul că nu se asigură servicii foto-video.

Actele necesare pentru cununia civilă sunt: actele de identitate valabile ale ambilor soţi (original şi copie), certificatele de naştere ale viitorilor soţi (original şi copie), certificatele medicale prenupţiale eliberate de medic, valabile, cum spuneam mai sus, 14 zile calendaristice. După caz, sunt necesare acte din care să rezulte desfacerea căsătoriilor anterioare (certificatul de deces în original sau copie), sentinţa de divorţ (original şi copie), certificatul de divorţ (original şi copie).

Sursa foto: Internet

Citit 16607 ori Ultima modificare Duminică, 07 Mai 2017 11:29

3 comentarii

  • postat de Daniel Luni, 08 Mai 2017 09:02 Link la comentariu
    0
    0

    Buna ziua. M-ar interesa ce documente sunt necesare pentru casatoria unui cetatean roman si cetatean strain (tara europeana). Multumesc frumos

    Raportează
  • postat de Surprinzător !!! Copiii români născuți în afara frontierei, sunt mai mulți decât copiii născuți în România !!! Duminică, 07 Mai 2017 21:03 Link la comentariu
    1
    3

    O informație spusă de Florin Călinescu, la una din emisiunile ,,Românii au talent'', bulversant, este că, copiii români, născuți din familii române în afara frontierei României, au fost mai mulți față de copiii născuți în România, în lunile din anul 2017. Concluzie ? Unde sunt condiții civilizate, de confort, românii fac copii, unde nu este, nu este, adică în România. Una din probleme, este mortalitatea de top în UE, a noilor născuți, atât în maternități, cât și după un an de la naștere., bașca, sărăcia lucie în creștere, familiile din România, evitând să facă copii. În condițiile de natalitate ridicată în familiile de romi, în 20 de ani, majoritari vor deveni, romii. Scandalos !!!

    Raportează
  • postat de armaghedon Duminică, 07 Mai 2017 11:39 Link la comentariu
    2
    3

    Cine naiba mai face familie si copii cu salariile astea?! Murim de foame! Sa mai aducem un suflet chinuit pe lume? Nu! Sa faca aia cu bani copii ca noua saracilor ne ajunge! Omenirea e in criza! Tara va fi depopulata si vom fi scalvi la straini!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.