Tur pietonal ghidat: La Belle Époque

Tur pietonal ghidat: La Belle Époque
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Asociaţia Mila 80 continuă seria tururilor pietonale ghidate cu un eveniment care va avea loc duminică, 13 august. Traseul cultural se numeşte "La Belle Époque" şi reprezintă o acţiune din cadrul proiectului “Învăţăm în stradă istoria din cărţi”. Organizatorii sunt de părere că este indicată cunoaşterea istoriei şi a poveştilor oraşului, deoarece acestea ajută în conservarea memoriei comunităţii, dar oferă şi o conştientizare a valorilor locale.

La Belle Époque este perioada istorică cuprinsă între finalul războiului franco-prusac (1871) şi Primul Război Mondial (1914). Această eră a fost caracterizată de pace regională, prosperitate economică şi climat artistic înfloritor. După câştigarea independenţei faţă de Imperiul Otoman, România a călcat şi ea pe urmele ţărilor din vestul Europei.

Traseul este conceput pentru a descoperi casele care au rămas din acele timpuri şi pe care le-au construit oameni veniţi din toată lumea, care au convieţuit armonios şi au transformat târgul moldovenesc de la malul Dunării într-un oraş european.

Evenimentul va începe de la ora 18,00 şi se va termina la 20,00. Punctul de întâlnire este statuia lui Costache Negri de la "Spicul".        

Citit 2007 ori Ultima modificare Joi, 10 August 2017 20:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.