UPDATE | Greva din Damen s-a încheiat!
Foto: Facebook

UPDATE | Greva din Damen s-a încheiat!
Evaluaţi acest articol
(54 voturi)

UPDATE, 31 august | Activitatea din Şantierul Naval Damen Galaţi va fi reluată astăzi, 31 august, după ce, timp de 2 zile, şantierul a fost paralizat în urma protestului spontan declanşat marţi dimineaţă.

Surse din cadrul angajaţilor ne-au declarat că a fost acceptată oferta administraţiei şi că, la această oră (11,00), toţi oamenii aflaţi în faţa sediului au plecat la locurile de muncă.

Neoficial, se pare că a fost propusă o nouă grilă de salarizare, care prevede acordarea unui salariu individual cu 300 de lei mai mare decât cel din şantierele Vard din România, plus o creştere de 5-6% negociată cu fiecare muncitor în parte. De asemenea, se pare că va fi reintrodus sporul de vechime şi se va acorda sporul de toxicitate, de exemplu pentru sudori. Nu în ultimul rând, va fi introdusă pe fluturaşii de salariu tarifarea la oră.

S-a convenit ca negocierile să continue până pe 15 septembrie cu sindicatul din Damen, dar şi cu cei 10 reprezentanţi ai protestatarilor care au negociat în aceste zile cu preşedintele Consiliului de Administraţie, Bert Jan ter Riet.

Repetăm, acestea sunt informaţii neoficiale. Un punct de vedere oficial al administraţiei Damen Galaţi este aşteptat în cursul acestei zile.

Vom reveni cu amănunte.


UPDATE, 30 august, ora 15,30. Protestele de la Damen Galaţi continuă. PRIMA OFERTĂ a administraţiei a fost REFUZATĂ de protestatari (VIDEO și FOTO) | Nimeni nu a mai lucrat astăzi în şantierul gălăţean. Sute de protestatari sunt în continuare adunaţi în faţa sediului, iar muncitorii rămaşi în secţii stau fără să lucreze.

La ora 16,00, urmează să înceapă o nouă rundă de negocieri.

Conducerea Damen Galaţi a refuzat în continuare să facă vreun comentariu.

Vă reamintim că protestul spontan a început marţi dimineaţă, pe fondul nemulţumirilor salariale. Oamenii acuză diferenţele mari de salarizare de la o categoria la alta, precum şi pe cele dintre angajaţii proprii ai şantierului şi cei ai firmelor subcontractoare. De asemenea, există nemulţumiri şi cu privire la plata orelor suplimentare.


UPDATE, 30 august, ora 11,15 | Prima ofertă a administraţiei a fost refuzată de protestatari. Se pare că s-a propus un salariu de 5.500 lei brut pentru 200 dintre grevişti, iar ceilalţi să aştepte până pe 15 septembrie să se facă toate calculele pentru mărire. Oamenii rămân în continuare la protest.


UPDATE, 30 august | Protestele de la Damen Galaţi continuă şi astăzi, 30 august, de la primele ore ale dimineţii. Câteva sute de oameni s-au adunat, din nou, în faţa sediului administrativ al şantierului naval gălăţean, refuzând să intre la lucru.

În faţa protestatarilor a venit astăzi preşedintele Consiliului de Administraţie, Bert Jan ter Riet, oficiile de translator făcându-le directorul de Resurse Umane şi Afaceri Corporatiste, Florin Spătaru.

Sursa foto, Facebook:

Olandezul a invitat la negocieri aproximativ zece dintre protestatari. Se pare că printre aceştia nu este niciun reprezentant al sindicatului. Încă de ieri, din prima zi de proteste, nemulţumiţii au refuzat să fie reprezentaţi de sindicat la negocierile cu administraţia, ei preferând să discute pe cont propriu.


UPDATE - Tensiuni în Şantierul Naval: Prima grevă la Damen Galaţi | A mai căzut un mit, cel al salariilor foarte bune care se dau în Şantierul Naval Damen Galaţi. Peste 400 de muncitori din şantier au declanşat, ieri, un protest spontan, refuzând să înceapă lucrul şi cerând, în primul rând, salarii mai mari. Protestul a continuat pe toată durata zilei.

Devenise un obicei pentru mulţi dintre noi ca, atunci când voiam să dăm exemplul unei firme în care totul merge ca pe roate şi toată lumea e mulţumită, să spunem Damen. Şi asta pe bună dreptate, în condiţiile în care cumpărarea şantierului naval din Galaţi de către grupul olandez Damen, în 1999, s-a dovedit a fi una dintre cele mai de succes privatizări din România. În cei 18 ani scurşi de atunci, nici măcar o singură acţiune de protest nu a avut loc în şantier. Mai mult, atunci când era vorba de a sprijini acţiunile de protest ale colegilor din Blocul Naţional Sindical sau din alte companii care au avut probleme la un moment dat, participarea celor de la Damen a fost întotdeauna una la limita minimă, ei motivându-şi „apetitul” scăzut pentru proteste prin faptul că în şantier „este bine”.

Iată, acum nu mai este aşa şi ieri a avut loc primul protest din istoria „olandeză” a şantierului naval gălăţean. Protestul a izbucnit spontan, la ora 7,30 dimineaţa, când peste 400 de muncitori, marea majoritate din cadrul Secţiei 1A Corp, au refuzat să intre la lucru şi s-au adunat în faţa sediului administrativ al Damen Galaţi. Muncitorii spuneau că şi ceilalţi colegi ai lor, aflaţi în secţii, au refuzat să lucreze.

Conform liderului de sindicat Stelian Pavel, a fost „o grevă spontană apărută pe fondul nemulţumirilor salariale, şi nu numai. Cei mai mulţi dintre oamenii care protestează sunt de la Secţia 1A Corp. Ei sunt nemulţumiţi că sunt unii angajaţi, la firmele subcontractoare, care lucrează în societate cu salarii mai mari decât ei, deşi fac aceeaşi muncă. Acei angajaţi sunt integraţi în grupuri de maiştri în cadrul subcontractorilor şi salarizarea lor diferă substanţial. De exemplu, un angajat de la Corp are, în medie, un salariu brut de 2.500 de lei. La firmele subcontractoare, un salariat care face exact aceeaşi activitate primeşte 4.000 de lei”.

"Cu ce sunt vinovat că m-am născut în 1984?"

Unul dintre muncitorii cu care am vorbit şi care a participat la protestul de ieri ne-a spus că nemulţumirile oamenilor mai vizează modul în care se acordă categoriile, plata insuficientă a orelor suplimentare, precum şi diferenţa mare de salarizare dintre categorii: „Categoriile se dau pe ascuns, pe relaţii, iar noi, cei cu salarii foarte mici, sunt nevoiţi să facem ore suplimentare. În iunie am lucrat 17 ore suplimentare şi am primit 1.250 de lei. În iulie, la 47 de ore suplimentare lucrat, am luat 1.320 de lei. Deci, 70 de lei în plus pentru 30 de ore suplimentare lucrate? Am cerut să se elimine categoriile I şi II şi să se înceapă direct cu a III-a. Şi sunt diferenţe foarte mari la salariu, între categorii: 1.800 de lei brut la prima (ceea ce înseamnă cam 1.100 de lei net), 2.100 de lei pentru a II-a şi 2.400 de lei pentru a III-a. De la categoria a V-a, diferenţele sunt mai mici, de numai 100 de lei, şi se ajunge la 3.400 de lei la cat. a VII-a, 3.500 de lei la a VIII-a şi 3.600 de lei la categoria a IX-a. Cu cât ai categoria mai mare, chiar dacă lucrezi la acelaşi loc de muncă şi ai aceleaşi sarcini şi poate chiar mai puţine, cu atât iei mai mulţi bani. Cu ce sunt vinovat eu că m-am născut în 1984, comparativ cu ăla care e născut în 1960?”.

Sute de oameni au continuat să protesteze şi ieri după-amiază, în pofida eforturilor administraţiei şantierului de a-i convinge să reia lucrul. Astăzi, 30 august, în şantier este aşteptat preşedintele Consiliului de Administraţie al Damen Galaţi, olandezul Bert Jan ter Riet, cu care sindicaliştii vor să discute revendicările pe care le au.

Administraţia Damen Galaţi a refuzat să comenteze deocamdată situaţia, afirmând că este vorba despre o chestiune internă. Este aşteptat totuşi un comunicat de presă, după clarificarea situaţiei, care s-ar putea produce astăzi.

Salariul mediu brut lunar în Damen Galaţi este de aproximativ 3.200 de lei.

La sfârşitul anului 2016, şantierul avea circa 2.200 de salariaţi proprii, fără cei care lucrează la firmele subcontractoare.


UPDATE. Protest spontan în Damen Galaţi, pentru salarii mai mari | Primul protest din istoria „olandeză” a şantierului naval din Galaţi, de la privatizarea sa din 1999, se află în plină desfăşurare.

Protestul a izbucnit spontan, în această dimineaţă, când aproximativ 400 de muncitori, marea majoritate a lor din cadrul Secţiei 1A Corp, au refuzat să intre la lucru şi s-au adunat în faţa sediului administrativ al Damen Galaţi.

La această oră (11,30), protestul continuă. În faţa sutelor de oameni a venit directorul de Resurse Umane şi Afaceri Corporatiste, Florin Spătaru, românul cu cea mai înaltă funcţie de conducere din şantierul gălăţean.

Conform liderului de sindicat Stelian Pavel, „este o grevă spontană apărută pe fondul nemulţumirilor salariale, şi nu numai. Cei mai mulţi dintre oamenii care protestează sunt de la Secţia 1A Corp. Ei sunt nemulţumiţi că sunt unii angajaţi, la firmele subcontractoare, care lucrează în societate cu salarii mai mari decât ei, deşi fac aceeaşi muncă. Acei angajaţi sunt integraţi în grupuri de maiştri în cadrul subcontractorilor şi salarizarea lor diferă substanţial. De exemplu, un angajat de la Corp are, în medie, un salariu brut de 2.500 de lei. La firmele subcontractoare, un salariat care face aceeaşi activitate primeşte 4.000 de lei”.

Deocamdată nu se ştie când se va încheia greva de la Damen Galaţi. Ceea ce se ştie este că mâine, 30 august, în şantier va sosi preşedintele Consiliului de Administraţie al Damen Galaţi, olandezul Bert Jan ter Riet, cu care sindicaliştii vor să discute revendicările pe care le au.

Salariul mediu brut lunar în Damen Galaţi este de aproximativ 3.200 de lei. La sfârşitul anului 2016, şantierul avea circa 2.200 de salariaţi numai ai săi, fără cei care lucrează la firmele subcontractoare.


Aproximativ 400 de muncitori ai Şantierului Naval Damen Galaţi au refuzat să intre la lucru, în această dimineaţă, la ora 7,00, cerând salarii mai mari. La această oră, în faţa sediului administrativ al şantierului se mai află circa 200 de persoane.

Citit 39342 ori Ultima modificare Vineri, 01 Septembrie 2017 00:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.