George Marinescu

George Marinescu

Se creionează o propunere de buget

Marți, 26 Ianuarie 2021 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O propunere de buget pentru anul 2021 ar urma să fie finalizată după discuţiile cu ordonatorii de credite, a declarat premierul Florin Cîţu, care a precizat că PIB-ul nominal va fi "puţin mai mare ca anul trecut", potrivit Agerpres. "Ştiu că Ministerul Finanţelor Publice finalizează discuţiile cu ordonatorii de credite, deci ar trebui să avem la finalul zilei o propunere de buget cât de cât aproape de ceea ce-mi doresc eu şi cred că este un buget bun pentru a susţine creşter ...

Tăriceanu ar urma să fie trimis în judecată

Luni, 25 Ianuarie 2021 18:55 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, luni, 25 ianuarie 2021, inculparea lui Călin Popescu-Tăriceanu în dosarul de luare de mită, la zece zile de la punerea sub învinuire. Acest lucru înseamnă, potrivit procedurilor judiciare, că în perioada următoare fostul premier va fi trimis în judecată, transmite G4Media. Procurorii îl acuză pe Tăriceanu că ar fi primit 800.000 de dolari, reprezentând un comision de zece la sută, în schimbul demersurilor sale pentru ca st ...

Galațiul a depășit opt mii de imunizări

Luni, 25 Ianuarie 2021 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Duminică, 24 ianuarie 2021, a venit rândul altor 444 de gălățeni să primească prima doză de imunizare anti-Covid-19. Cei mai mulți, mai exact 84 dintre aceștia, au fost vaccinați la Spitalul Militar de Urgență ”dr. Aristide Serfioti”, iar câte 60 au fost imunizați la Spitalul Municipal ”Anton Cincu” din Tecuci, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Ioan”, la Centrul de Recuperare al Spitalului de Pediatrie, la Centrul de la Sala Sporturilor, la cel de la Pa ...

Luptă cu pandemia „din interior”, la Poliția Capitalei

Luni, 25 Ianuarie 2021 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat luni că l-a înlocuit pe Radu Gavriș, care coordona lupta anti-COVID la nivelul Poliției Capitalei, după ce acesta a fost surprins într-un restaurant. "Poliția Română a dispus cercetarea prealabilă a ofițerului de poliție, care se afla la momentul respectiv în incinta respectivului restaurant, pentru a observa dacă este sau nu vinovat de nerespectarea prevederilor legale care decurg din statutul de polițist. Am dispus înlocuirea ofiț ...

Plăți de peste două miliarde de euro în Campania 2020

Marți, 26 Ianuarie 2021 06:45 | Publicat în ECONOMIE
Până la mijlocul lunii ianuarie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată un număr de 760.465 fermieri, reprezentând un procent de 92,64 la sută din numărul total al celor eligibili ce au depus Cerere unică de plată în Campania 2020. Suma totală autorizată la plată este de peste două miliarde de euro, din care 1,66 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 365,85 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezv ...

Galațiul se redeschide

Luni, 25 Ianuarie 2021 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de luni, restaurantele, barurile și cafenelele din municipiul Galaţi se vor redeschide la interior, iar activitatea teatrelor, cinematografelor şi a altor instituții organizatoare de spectacole și concerte va fi reluată în limita a 30 la sută din capacitatea disponibilă. Având în vedere faptul că în municipiul Galați, duminică, 24 ianuarie, incidența cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 din ultimele 14 zile este mai mare de 1,5, dar mai mică decât 3 la 1 ...

Încă o mie de vaccinări anti-Covid la Galați

Duminică, 24 Ianuarie 2021 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Vineri și sâmbătă, în intervalul 22-23 ianuarie 2021, peste o mie de persoane, mai exact 1.080, au primit prima doză a vaccinului Pfizer-BioNTech în județul Galați, mai întâi 630 vineri și altele 450 sâmbătă.Dintre acestea, 282 au fost vaccinate la Spitalul Militar de Urgență "Dr. Aristide Serfioti", 178 la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan", 156 la Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci, câte 120 la Centrul de la Sala Sporturilor, la Patinoar și la Cent ...

Au fost reluate decontările pentru PNDL

Luni, 25 Ianuarie 2021 09:30 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a reluat viramentele în vederea decontării facturilor pentru 752 de obiective de investiții realizate prin Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba de peste 502 milioane de lei, dintre care circa 8,13 milioane de lei au ajuns la 14 unități administrative-teritoriale din județul Galați. Mai exact, au primit bani, localităţile Cudalbi, Cosmești, Bălăbănești, Băneasa, Drăgușeni, Ghidigeni, Gohor, ...

Mica Unire a fost sărbătorită în pandemie

Duminică, 24 Ianuarie 2021 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Ziua de 24 ianuarie rămâne în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române. Anul acesta, la 162 de ani de la Mica Unire, într-un cadru restrâns, impus de situația epidemiologică, oficialitățile s-au rezumat să depună buchete de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Acest lucru a fost făcut, duminică, la prânz, de către persoane din conducerea Instituției Prefectului, Primăriei municipiului Galați, Consiliului Județean, Ministerul ...

Deschiderea școlilor în format fizic rămâne de interes major

Duminică, 24 Ianuarie 2021 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat duminică că "se păstrează" interesul pentru începerea școlilor din semestrul al doilea și că rezultatele testelor de secvențiere genomică la angajații școlii din Capitală suspecți că ar fi infectați cu noua tulpină britanică a coronavirusului vor apărea într-o săptămână, conform G4Media. Ministrul a spus, într-o intervenție la Digi 24, că situația este îngrijorătoare, dar că încă nu este confirmată infectarea cu ...
Pagina 299 din 365