Cifre în creștere ale pandemiei de COVID-19, la nivel național: Cele mai multe infectări din ultimele trei luni
Foto: Marian Calestru

Cifre în creștere ale pandemiei de COVID-19, la nivel național: Cele mai multe infectări din ultimele trei luni
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 16.760 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 1.697 dintre acestea sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În total, până marți, 18 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.928.306 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 22.316 sunt ale unor pacienți reinfectați, în timp ce 1.784.107 pacienți au fost declarați vindecați.

Până la aceeași dată, la nivel național au fost prelucrate 11.419.097 de teste RT-PCR și 6.671.266 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 28.750 de teste RT-PCR (16.437 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.313 la cerere) și 59.269 de teste rapide antigenice.

De la debutul pandemiei, 59.327 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat în România. În intervalul 17-18 ianuarie, au fost raportate 70 de decese (29 de bărbați și 41 de femei), dintre care cinci anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre cele 70 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, unul la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 la categoria de vârstă peste 80 ani. 67 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient nu a prezentat comorbidități, iar pentru doi pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 70 de pacienți decedați, 60 au fost nevaccinați și 10 vaccinați. Toţi pacienții vaccinați decedaţi prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.218, cu 191 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 487 de persoane, cu două mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 487 pacienți internați la ATI, 54 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 348 sunt minori, 337 fiind internați în secții și 11 la ATI.

În plus, pe teritoriul României, 64.071 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.513 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.905 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 30 de persoane.

Citit 831 ori Ultima modificare Marți, 18 Ianuarie 2022 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.