Coduri galben și portocaliu de ninsori și vânt puternic

Coduri galben și portocaliu de ninsori și vânt puternic
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă în cea mai mare parte a ţării, iar din cursul după-amiezii de luni, 17 ianuarie, vor fi şi ninsori, în nord-vest şi la munte. Intensificările vântului vor persista, iar în zonele înalte ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură şi local în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali va fi Cod portocaliu de viscol, cu reducerea vizibilităţii, relatează News.ro.

"În intervalul menţionat, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar local în Oltenia, Transilvania, Moldova, nordul Crişanei şi sud-vestul Munteniei vor fi rafale de 55-70 km/h. În zona de munte vântul va avea intensificări cu viteze de 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, rafalele vor depăşi 90-110 km/h, vizibilitatea va fi redusă şi va fi viscol", a transmis ANM.

Marţi, între orele 8,00 și 20,00, va fi Cod galben privind intensificări susţinute ale vântului în estul, centrul şi local în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele de munte. În Moldova, viteza vântului va atinge 60-85 km/h, iar în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei şi local în Muntenia, 55-60 km/h.

Citit 4926 ori Ultima modificare Marți, 18 Ianuarie 2022 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.