Piața forței de muncă din județul Galați a înregistrat, la finalul anului 2023, un trend descendent, efectivul salariaților la sfârșitul lunii decembrie fiind de 121.446 de persoane, în scădere față de luna precedentă cu 402 salariați, potrivit datelor centralizate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați. Pe de altă parte, veniturile salariale au cunoscut un trend ascendent. Aceste evoluții vin în condițiile în care, pe parcursul anului trecut, trendul general ...

Grevă de o zi la Statistică

Marți, 12 Decembrie 2023 11:00 | Publicat în Regional
Activitatea din cadrul Direcției Județene de Statistică (DJS) Galați a fost blocată complet, luni, 11 decembrie, pe toată durata programului de lucru, în cadrul unei greve de o zi, la care au recurs circa 1.000 de salariați din aproape toate direcțiile județene din țară. Salariații din Statistică au ca principală revendicare egalizarea salariilor din teritoriu cu cele de la Centru, astfel încât, la funcții egale, salariile să fie egale."Frustrarea este maximă", ne-au spus sal ...

Luni, salariații de la Statistică opresc complet activitatea

Duminică, 10 Decembrie 2023 12:57 | Publicat în Regional
Ajunși, vineri, în cea de-a zecea zi de proteste fără niciun răspuns concret din partea autorităților, salariații din direcțiile județene de statistică și de la sediul central au decis să schimbe macazul. „Primind doar promisiuni, am decis ca luni, 11 decembrie, să încetăm complet activitatea. După cum am declarat pe 23 noiembrie, în prima zi în care am început protestele, nu vom ceda până când problemele noastre nu vor fi soluționate. La fel vor proceda și colegii d ...

„Tot ce am obținut au fost doar promisiuni”

Vineri, 08 Decembrie 2023 13:42 | Publicat în SOCIETATE
Salariații Direcției Județene de Statistică Galați s-au aflat joi, timp de o oră, în cea de-a noua zi de protest. „După cum am spus și zilele trecute, nu vom stopa protestele doar cu promisiuni, pentru că asta e tot ce am obținut în aceste nouă zile de protest. Nu mai acceptăm promisiuni, este frustrant pentru noi să vedem că toate celelalte instituții care au protestat au obținut tot ce au dorit, în timp ce noi, ca de fiecare dată, nu suntem prinși în Ordonanța de urgen ...

Moș Nicolae a adus un nou protest la Statistică

Miercuri, 06 Decembrie 2023 19:30 | Publicat în SOCIETATE
Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați s-a aflat, miercuri, în cea de-a opta zi de protest. „Având în vedere situația salarială discriminatorie la care statisticienii sunt supuși de o lungă perioadă de timp și ca urmare a nepăsării totale a factorilor decidenți față de numeroase notificări, adrese și acțiuni de protest, pentru a ne face auziți ne vedem nevoiți să continuăm cu protestele pe perioadă nedeterminată. Nu ne vom opri doar cu promisiuni și speranț ...

A șaptea zi de proteste fără răspuns, la Statistică

Miercuri, 06 Decembrie 2023 12:30 | Publicat în Regional
„Speranța moare ultima, dar la un moment dat moare și ea”, ne-a spus liderul de sindicat din cadrul Direcției Județene de Statistică Galați, Cristina Iordache, marți, la finalul unui nou protest de o oră, al șaptelea. Așa cum „Viața liberă” a mai scris, principala revendicare a salariaților din toate direcțiile județene de statistică o reprezintă transpunerea de urgență în legislație a memorandumului asumat de Guvernul României în vara anului trecut, cu tema „Sol ...

Salariu mediu net de 4.078 de lei, pe piața muncii din Galați

Marți, 05 Decembrie 2023 20:00 | Publicat în CARIERE
Piața forței de muncă din județul Galați a revenit, la finalul trimestrului al treilea, pe un trend ascendent, efectivul salariaților la sfârșitul lunii septembrie fiind de 121.851 de persoane, în creștere față de luna precedentă cu 174 de salariați, potrivit datelor centralizate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați. Ca urmare a acestor evoluții, se consolidează tendințele manifestate în ceea ce privește numărul de salariați din județul Galați încă de l ...

Statisticienii din Galați, a șasea zi de proteste

Marți, 05 Decembrie 2023 10:54 | Publicat în Regional
Salariații Direcției Județene de Statistică Galați au fost, luni, în cea de-a șasea zi de proteste, alături de colegii lor din toate direcțiile județene. Li s-a alăturat și sindicatul de la sediul central al Institutului Național de Statistică din București (SINSB), care și-a declarat „susținerea totală” pentru colegii lor din teritoriu. Principala lor revendicare o reprezintă transpunerea de urgență în legislație a Memorandumului asumat de Guvernul României pe 13 iul ...
Salariații Direcției Județene de Statistică Galați s-au aflat, miercuri, în cea de-a cincea zi de protest, zi în care președintele sindicatului din Institutul Național de Statistică, Dan Iliescu, era așteptat la Guvern pentru discuții. "Până când nu vom avea un răspuns concret și un termen de punere în aplicare, nu vom stopa protestele. Am fost ignorați și tratați ca o categorie inferioară a funcționarilor publici. Respectați ceea ce v-ați asumat în data de 13.07.2022, ...

A doua zi de proteste la Direcția Județeană de Statistică

Vineri, 24 Noiembrie 2023 20:20 | Publicat în Regional
Salariații Direcției Județene de Statistică (DJS) Galați au ieșit din nou la protest, vineri, pentru a doua zi consecutiv, cerând guvernanților o salarizare echitabilă la nivelul întregului Institut Național de Statistică, pe principiul muncă egală = salarii egale. Între orele 11.00 și 12.00, statisticienii gălățeni au stat în fața sediului DJS din str. Nicolae Bălcescu, fiecare purtând pancarte pe care se putea citi, de exemplu, "Respectați ce v-ați asumat!", "Nu se ma ...
Pagina 1 din 2