Ruinele din centrul vechi al Galaţiului, supraimpozitate | Proiecte pe masa aleşilor locali (FOTO)
Luni, 28 Octombrie 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai are acoperiş, zidurile îi sunt pe jumătate năruite, iar copacii crescuţi în încăperile de odinioară îşi scot ramurile desfrunzite pe ferestrele fără geamuri. Batjocorită şi plină de gunoaie, ruina de pe strada Eroilor nr. 62 se încăpăţânează să reziste în imediata vecinătate a unei superbe clădiri de patrimoniu - Farmacia „Ţinc”, devenită „Muzeul Colecţiilor”. Cândva, şi dărâmătura de azi a fost o clădire elegantă şi frumoasă, care urmează s ...
Clădiri care ne mor. Case care au însemnat ceva pentru Galaţi, părăsite
Luni, 30 Septembrie 2019 00:03 | Publicat în REPORTAJ
Fostul "Grand Hotel" şi apoi fost sediu al Primăriei, fostul liceu "Al.I. Cuza", fostul Teatru de Păpuşi "Gulliver", fostul restaurant "Bulevard"... Sunt toate clădiri aflate în centrul istoric al Galaţiului şi care au însemnat ceva pentru Galaţi şi locuitorii săi. Toate sunt "foste", au aparţinut unor autorităţi sau instituţii locale, după care au fost retrocedate proprietarilor de drept. Toate sunt acum în conservare, pentru că actualii lor proprietari nu au bani sau idei ca ...
Clădiri de patrimoniu fără noroc. Licitaţii anulate pentru restaurare pe bani europeni (FOTO)
Sâmbătă, 06 Iulie 2019 00:03 | Publicat în Bani Europeni
Degradate, dar încă pline de farmec şi cu istorii impresionante, clădirile de patrimoniu ale Galaţiului n-au noroc nici când se găsesc bani europeni pentru reparaţii. Vorbim despre Casa „Cuza Vodă” şi Casa „Geshov”, ambele din centrul istoric al oraşului, pentru care autorităţile tot caută restauratori, dar nu găsesc, licitaţiile organizate în acest scop fiind anulate.
„Se caută un restaurator pentru Casa «Cuza Vodă»”, anunţam în ediţia din 4 februarie 2019 a ...
Clădiri din centrul Galaţiului, supraimpozitate cu 500 la sută (FOTO)
Joi, 18 Aprilie 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Imobilul de pe strada Domnească nr. 97 care, clipă de clipă, îi ameninţă pe elevii Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, pe cetăţenii care aşteaptă în staţia de transport din imediata vecinătate, dar şi pe trecători, a fost inclus în categoria construcţiilor neîngrijite. La fel şi impozantul şi degradatul imobil de pe strada Fraternităţii nr. 9, din imediata vecinătate a Restaurantului „Continental”. Aleşii locali au decis majorarea cu 500 la sută a impozitelor pe ...
Încă opt clădiri neîngrijite şi supraimpozitate cu 500 la sută (FOTO)
Miercuri, 05 Decembrie 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi oraşul este plin de construcţii începute şi abandonate, de clădiri care se ruinează văzând cu ochii, ameninţând să se prăbuşească peste trecători, numărul oficial al imobilelor declarate "neîngrijite" a ajuns abia la 14. Asta după ce, în ultimele două luni, consilierii locali au încadrat în această categorie încă opt clădiri, hotărând că proprietarii acestora vor fi supraimpozitaţi, din 2019, cu 500 la sută. Nu este vorba despre imobile situate doar pe strada ...
"Ceea ce vedem astăzi, din punct de vedere arhitectonic, se aseamănă foarte mult cu clădirea în care a funcţionat Consulatul Cehoslovac, singurele modificări substanţiale constând în dispariţia acoperişului, care în perioada interbelică era mai înalt. Amenajarea peisagistică a condus la dispariţia unei fântâni arteziene şi a câtorva statui, precum şi a gardului, acestea din urmă fiind modificări efectuate după ce Consiliul Judeţean s-a mutat în clădirea respectivă", ...
Tot despre cutremure o să scriu… Acum cinci ani, în martie, cu o zi înainte de comemorarea celui din ´77, publicam un interviu cu dr. ing. Octavian Coşovliu, coordonator al proiectelor de construcţii pe „pământ perfid” din zona Galaţi - Brăila – Tecuci. Avea încredere în stabilitatea blocurilor noastre: ştia ce (n-a) aprobat! Deşi membru al Academiei de Ştiinţe din New York, specialistul a fost presat mereu de potentaţi nepăsători, şi în timpul comunismului, şi dup ...
Universitatea are planuri mari cu câteva clădiri aflate în proprietate, care nu sunt în cea mai bună formă, dar şi cu Stadionul Portu Roşu.
Astfel, fostul sediu care adăpostea Facultatea de Chimie Alimentară, de pe strada Gării, colţ cu Carnabel, va fi reabilitat printr-un proiect european sau cu fonduri proprii. “Avem studiul de fezabilitate gata, la fel şi proiectul, trebuie doar să mai găsim finanţarea. Suma estimată pentru consolidarea parţială a imobilului e de 34 de m ...
Când ne gândim la Bucureşti, ne vin în minte o sumedenie de stereotipuri. Însă, oraşul are o mulţime de locuri pe care merită să le vizitezi şi de care ai să te îndrăgosteşti.
Palatul Parlamentului
Palatul Parlamentului este una dintre cele mai impresionante clădiri din Bucureşti, dar şi din ţară, fiind inclus în numeroase topuri ale celor mai mari şi frumoase palate din lume. Ridicat în timpul comunismului, palatul, cunoscut şi sub numele de Casa Poporului, are o supra ...
IMPOZITE REDUSE pentru firmele care investesc în clădiri şi locuinţe. Schema de minimis, aprobată în Consiliul Local
Joi, 04 Ianuarie 2018 00:08 | Publicat în ECONOMIE
Consiliul Local al municipiului Galaţi a aprobat hotărârea privind "Aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru acordarea reducerilor şi scutirilor de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri pentru întreprinderile care activează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Galaţi".
Întreprinzătorii gălăţeni care fac investiţii de cel puţin 200.000 de euro în achiziţionarea sau construirea de clădiri, precum şi cei ce realizează investiţii de natura locuinţelor, ...