Investiții multe, siguranță puțină, la Spitalul "Sf. Maria" din Iași
Miercuri, 01 Octombrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, unde șapte copii au murit în urma unei infecții cu bacteria „Serratia marcescens”, a primit cinci milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Deși unitatea fusese anterior reabilitată cu alte fonduri europene, investiția a fost inclusă în programul național de 150 milioane de euro, încheiat în 2024.
Banii au fost alocați pentru aparatură modernă și pentru amenajarea unui lab ...
Plângerile formulate de victimele tragediei din clubul "Colectiv" privind infecțiile nosocomiale și transferul întârziat al răniților au fost în sfârșit admise, după aproape 10 ani. Decizia aparține judecătoarei Luminița Criștiu-Ninu și a fost pronunțată în martie, fiind comunicată ulterior părților din dosar, conform site-ului de investigații ”Snoop”.
Judecătoarea a constatat că Parchetul nu a analizat mai multe capete de acuzare esențiale. Acest dosar, separat de ...
Reducerea și prevenirea infecțiilor nosocomiale la Spitalul din Tecuci
Joi, 07 Septembrie 2023 13:09 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit unui comunicat de presă transmis redacției, Spitalul Municipal “Anton Cincu” Tecuci va fi dotat de către Consiliul Județean cu echipamente medicale pentru reducerea și prevenirea infecțiilor nosocomiale. Procedurile de achiziție publică au fost finalizate, iar președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat recent și contractele de furnizare a echipamentelor. Valoarea achizițiilor este de 803.845 de lei, fonduri europene atrase de către Consiliul Jude ...