SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Prilej de bucurie pentru copiii de la Asociația „Sf. Vasile cel Mare”
Scris de Raluca Ichim Vineri, 02 Iunie 2023
Chiar dacă, în această perioadă, profesorii au anulat toate activitățile, atât didactice, cât și extracurriculare, de 1 Iunie s-au reîntâlnit cu elevii pentru a serba Ziua Copilului.
Angajații Asociației Filantropice Creștin Ortodoxe "Sf. Vasile cel Mare" Galați au organizat, alături de cadre didactice de la mai multe școli din oraș,…
Petrecere-surpriză la Spitalul TBC Galați
Scris de Raluca Ichim Vineri, 02 Iunie 2023
Ca în fiecare an, angajații Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) din Galați au organizat, de 1 Iunie, o petrecere-surpriză pentru micuții internați în secțiile unității și obligați astfel să petreacă la pat Ziua Copilului. Cadrele medicale le-au adus celor mici baloane colorate, au împodobit curtea spitalului și le-au pregătit copiilor chiar…
Judeţul Galați are cei mai mulți șomeri din Regiunea Sud-Est
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 01 Iunie 2023
Primele patru luni ale acestui an au adus la nivelul județului Galați o scădere a ratei șomajului. Mai exact, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Galațiul avea, la sfârșitul lunii aprilie, o rată a șomajului de 5,89 la sută, în condițiile în care s-a…
Traficul ucrainean, în scădere la început de lună
Scris de Mariana Constandache Joi, 01 Iunie 2023
Ultimele 24 de ore au adus o scădere nesemnificativă a numărului de refugiați, pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ. Rămâne constant numărul refugiaților care mai cer permise de protecție temporară care să le asigure drepturi pe teritoriul statului român. Poliția de Frontieră Galați a raportat…
Ziua Copilului și semnificația ei
Scris de Rareș Budeanu Joi, 01 Iunie 2023
Ziua Copilului celebrează ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. Ziua Copilului a început să fie sărbătorită în a doua duminică a lunii iunie 1857, după ce reverendul american Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului, a organizat un serviciu special dedicat copiilor, în ceea…
Cum se vor distra copiii din Șendreni de ziua lor
Scris de David Tudor Miercuri, 31 Mai 2023
În comuna Șendreni se vor organiza pe 1 Iunie activități recreative pentru copiii din comună, în parcul de la intersecția străzilor Tineretului şi Pârâului. Cei mici vor avea parte de o întâlnire cu personaje din desene animate, ansambluri folclorice, teatru de marionete și multe altele. "Vă așteptăm, începând cu ora…
Să iubim trandafirii! Splendoare şi culoare la „Viaţa liberă” (FOTO)
Scris de Anca Spânu Miercuri, 31 Mai 2023Trafic ucrainean scăzut, la mijloc de săptămână
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 31 Mai 2023
Ultimele 24 de ore au adus o scădere semnificativă a numărului de refugiați, pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ, comparativ cu primele zile ale săptămânii. Rămâne foarte scăzut numărul refugiaților care mai cer permise de protecție temporară care să le asigure drepturi pe teritoriul statului…
Roșiile extratimpurii din zona Matca sunt în regulă pentru consum
Scris de George Marinescu Marți, 30 Mai 2023
Verificările efectuate la soiurile extratimpurii de tomate cultivate în bazinul legumicol din nordul județului, Barcea - Corod - Matca, au relevat faptul că roșiile din această zonă sunt corespunzătoare, nefiind identificate niciun fel de probleme din punct de vedere fitosanitar. Conform șefului Direcției pentru Agricultură Județene (DAJ) Galați, Nelu Costea,…
Aproape o mie de ucraineni au venit la noi, la începutul săptămânii
Scris de Mariana Constandache Marți, 30 Mai 2023
Ultimele 24 de ore au adus o creștere semnificativă a numărului de refugiați, pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ, față de media înregistrată în weekend, dar și comparativ cu prima zi a săptămânii. Rămâne totuși scăzut numărul refugiaților care mai cer permise de protecție temporară…
Puțin peste 700 de ucraineni au venit în Galați
Scris de Mariana Constandache Luni, 29 Mai 2023
Ultimele 24 de ore au adus o ușoară scădere a numărului de refugiați, pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ, față de media înregistrată în weekend. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 548 de persoane, s-a înregistrat prin vama de…
Tecuciul contribuie la certificarea Vodafone
Scris de Cristinel Luca Luni, 29 Mai 2023
Rețeaua mobilă Vodafone GigaNetwork a fost certificată pentru al doilea an consecutiv „Best in test” de către auditorul german independent umlaut, parte din Accenture, informează un comunicat remis de operatorul de telefonie. Campania de măsurare comparativă s-a desfășurat în perioada 18 februarie - 23 martie 2023, rețeaua Vodafone obținând cel…
Gălățenii se pregătesc pentru „sprintul” fotovoltaicelor
Scris de Cristinel Luca Duminică, 28 Mai 2023
Gălățenii care vor să-și instaleze sisteme fotovoltaice pentru generarea de energie electrică din surse total ecologice, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, vor avea parte și în acest an de o cursă contracronometru pentru obținerea finanțării de la stat.Așa cum „Viața liberă” a mai…
Peste 1.580 de ucraineni au intrat în Galați, în weekend
Scris de Raluca Ichim Duminică, 28 Mai 2023
În ultimele 48 de ore, numărul refugiaților care au trecut granița pe la Galați, sâmbătă și duminică, este de 1.583, cel mai mare flux fiind raportat de autorități sâmbătă, 27 mai 2023, când 801 ucraineni ne-au trecut granița în decurs de 24 de ore. Ucrainenii au trecut cu sutele pe…
La Galați, peisaje lacustre după fiecare ploaie
Scris de Anca Spânu Duminică, 28 Mai 2023
După fiecare ploaie, multe dintre străzile și trotuarele reabilitate ale Galațiului sau unele unde au avut loc lucrări se acoperă de bălți, care de care mai impunătoare, care rămân pe poziție câteva zile, până se evaporă apaSunt tot mai multe zonele din oraș unde, în ciuda proximității unor canalizări, apa…
Sub 600 de refugiați au trecut granița în 24 de ore
Scris de Mariana Constandache Vineri, 26 Mai 2023
Ultimele 24 de ore au adus o nouă scădere a numărului de refugiați, pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 422 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe…
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și ROeID
Scris de Rareș Budeanu Vineri, 26 Mai 2023
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat aplicația ROeID, împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României. Această aplicație a fost lansată pe 25 mai 2023 și oferă o modalitate de gestionare a conturilor pentru serviciile publice, toate serviciile digitale fiind accesibile printr-un singur login. Practic, ROeID asigură identitatea digitală a tuturor…
Ciclism, alergare și distracție la „Măcin Mountain Fun”
Scris de Anca Melinte Vineri, 26 Mai 2023
Potrivit Asociației Bike Works, în perioada 9-11 iunie 2023, în Munții Dobrogei, va avea loc o nouă ediție a evenimentului „Măcin Mountain Fun”. Acesta se va desfășura în zona localității Greci, din județul Tulcea, pentru clasicele concursuri de ciclism (MTB și E-BIKE) și de alergare. În plus, promit organizatorii, vor…
Scădere drastică a numărului de refugiați, la Galați
Scris de Mariana Constandache Joi, 25 Mai 2023
Ultimele 24 de ore au adus o scădere accentuată a numărului de refugiați, pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 439 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe…
Iar se golește Galațiul pentru câteva zile
Scris de Cristinel Luca Joi, 25 Mai 2023
Prima săptămână a lunii iunie va fi una foarte ofertantă pentru „oamenii muncii”, din punct de vedere al... zilelor libere nelucrătoare, de 1 Iunie și Rusalii. Pentru angajații din mediul privat, liberele vor fi cu pauze. Cei care nu lucrează la foc continuu vor sta acasă, mai întâi, joia viitoare,…
Vodafone mărește prețul serviciilor
Scris de Cristinel Luca Joi, 25 Mai 2023
Facturile abonaților Vodafone vor fi mai scumpe din următoarele luni, odată ce compania a anunțat indexarea anuală a prețului serviciilor pe care le oferă. „În contextul majorării constante a costurilor legate de furnizarea serviciilor mobile, reflectate în datele publicate recent de către Oficiul European de Statistică - Eurostat pentru România,…
Calendar religios. Înălțarea Domnului
Scris de Iulian Voicu Joi, 25 Mai 2023
Suntem la sorocul (corok – rusă = 40) a 40 de zile de la Înviere. În toată această perioadă, Iisus S-a arătat în carne apostolilor, stând la masă cu ei, vorbindu-le și predicând mulțimii. Într-un fel, știind ce I se pregătea, a încercat să le transmită celor 12 apostoli soarta…
Numărul refugiaților a scăzut sub o mie în 24 de ore
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 24 Mai 2023
Ultimele 24 de ore au adus o ușoară scădere a fluxului de refugiați, pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 763 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe…
Înainte ca trenurile să meargă mai repede, ele merg mai încet
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 24 Mai 2023
Afirmația din titlu este glumă doar pe jumătate. CFR Călători Galați a anunțat că, pentru efectuarea de către Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Cosmești - Tecuci, trei terenuri vor avea durate de parcurs mai mari cu aproximativ 10 minute, în…